Astrologie 07

Astrologie 07

Dintr-o regreabilă eroare, aici nu am menţionat un foarte important element a cumulului de elemente determinante în creearea unei imagini asupra consultantului, şi anume, este programul de grafic al zodiacului chinezesc. Acest program redă, sub formă de grafic, cele trei elemente ale structurii psihologice ale individului, pe primii 60 de ani din viaţă. Primul grafic, numit afectivitate, arată în ansamblu care sunt tendinţele de afectiitate, cât de mult se implică în viaţă sub acest aspect. Se poate observa, în partea pozitivă, cât de mult oferă; iar în partea negativă, cât de mult aşteaptă să primească fără a da ceva. Acest aspect îl au, în special persoanele singuratice, triste şi, chiar cu tendinţe spre suicid. Al doilea grafic se referă la tendinţa spre acumulare: spirituală, materială sau amândouă. Al treilea grafic arată cât de intensă este dorinţa unei persoane de a parveni, de a ajunge acolo, unde de foarte multe ori nu merită sau nu îi este locul. Sub acest aspect se poate deduce şi cât de tiran sau nu, este o persoană în a-şi impune voinţa, planurile şi tot ceea ce poate duce la parvenitism.
Trebuie să menţionez că acest program a fost făcut de către profesorul Scai, din Hunedoara.

Astrologia 07

ACCENTUL PSIHOLOGIC.

Urmărind îndeaproape subiecţii analizaţi de mine, am constatat că pe lângă moştenirea astrală, genetică sau prin factorii devianţi mai sunt şi factori care accentuează sau diminuează impactul unui anume aspect sau al unei planete. Am observat că în anume cazuri, deşi subiectul avea, în harta astrală, un Marte foarte violent, totuşi comportamentul lui era decent, fără pic de violenţă. Din curiozitate l-am supus unui test psihologic de derminare a comportamentului şi am constatat că subiectul în cauză era un tip foarte flegmatic. Sau în alte cazuri am constatat că deşi subiectul avea un marte destul de lipsit de vlagă, paşnic, totuşi subiecttul era deosebit de violent, bineînţeles tipul era un coleric deosebit de accentuat.
Personal, am avut în preajmă un ins calm, liniştit şi foarte cooperant, fără aluzii sau acte contrare mie. Dar, pe de altă parte, uneori se exprima, „pe din dos” destul de pornit împotriva mea. Într-un dialog deschis, a recunoscut că nu mă poate suferi dar că se poartă civilizat cu mine, întrucât asta era educaţia primită de la părinţi, şi, că de fapt vrând-nevrând trebuie să conlucreze cu mine; şi ca atare nu avea nimic de câştigat dacă ar intra în conflict cu mine.
În alte cazuri, mediul impune un anumit comportament. Vieţuind într-o colectivitate în care liniştea şi pacea se impune să domnească, nu există mediul sau colectivitatea, dacă subietul nu s-ar alinia,ar fi eliminat fără prea multe menajamente. Sau, dacă subiectul îşi duce traiul acolo unde violenţa dă câştig celor puternici şi violenţi iar subiectul nu poate evada, reacţia nu poate fi decât ori de supunere totală ori de o violenţă superioară atacului.
Ţinând cont de tot ce am spus până acum, a servi un subiect, este un act de mare răspundere; iar horoscoapele în direct sau din presă, nu sunt decât horoscoape de complezenţă, foarte generale, deci, nu trebuie luate în considerare decât ca pe un fapt divers. Personalizarea horoscopului este actul de cea mai mare răspundere.

Astrologie 05

FACTORI DEVIANŢI

Prin realizarea hărţii astrale se poate spune despre un subiect că a primit la naştere un anumit bagaj util pentru îndeplinirea misiunii care îi este încredinţată, pentru lecăţiile ce trebuie să le înveţe. Desigur, prin timpul şi locul în care s-a născut, persoana se supune legilor vibraţiei universale in interiorul căreia se sincronizează.
Totuşi, tiparul ăn care s-a născut nu este un tipar fix, de deformabil. Putem compara, mediul, cu un lac plin cu apă pe suprafaţa căruia plutesc diferite fiinţe. Fiecare dintre ele provoacă un anume tip de valuri. Acestea, la rândul lor interferează cu valurile provocate de alte fiinţe. Aceste interferenţe de valuri pot da alte valuri rezultante acţiona diferit asupra unei fiinţe: favorabil, neutre sau negstive până la distrucţie.
Şi ca să revenim la astrologie. Educaţia unei fiinţe începe din momentul procreerii, motiv pentru care consider eu, că este necesar a se analiza mediul în care s-a desfăşurat viaţa subiectului, din momentul presupus, al procreerii. Care a fost compatibilitatea dintre părinţi, care au fost relaţiile cu persoanele apropiate, chiar şi cu cele de la locul de muncă. Care au fost gândurile mamei, mai ales. Este de presupus că gândurile mamei pot influenţa atât de mult viaţa copilului încât se poate ajunge până, chiar, şi la imrimarea fizionomiei.
Dacă se doreşte obţinerea unui tipar cât mai apropiat al unei persoane, aceste consideraţii nu sunt de neglijat. În acest sens încerc o analogie. Un copil se naşte cu mari talente de mecanic. În acest caz, dacă se naşte într-o familie onestă, copilul poate deveni un mecanic bun, sau chiar un profesor universitar în domeniul mecanicii. În schimb dacă se naşte într-o familie de hoţi copilul va avea talent de sp, în ărgător, dar tot de mecanică. Dacă în perioada prenatală, în ambele cazuri, mamele au preocupări şi intense dorinţe de acaparare, copilul va avea aceeaşi tendinţă.
Moştenirile native pot fi influenţate, fie în sens pozitiv, fie în sens negativ. Dar şi aici este un ceva. Nu tot ce societatea consideră bun, din punct de vedere spiritual, această tendinţă poate fi pozitivă. Aşa se explică rxistenţa unor indivizi, care aparent, merg împotriva curentului. Doar Dumnezeirea poate şti care va fi drumul unei fiinţe. Răsturnările de situaţii, de multe ori surprinzătoare, pot explica yicala „necunoscute sunt căile domnului”. Totuşi nu trebuie să uităm că nimic nu se întâmplă instantaneu şi că un eveniment instantaneu este rezultatul acumulării calitative a unor acţiuni trecute, poate chiar şi în vieţile anterioare.

Astrologie04 - 2

După obţinerea acestor informaţii generale se stabileşte dacă analiza se referă la un anumit aspect al vieţii şi care este acela. O analiză completă pe toată viaţa ar căpăta aspectele unui roman-fluviu ceea ce ar fi şi costisitor şi inutil. Solicitantual.l vrea ceva concret şi într-un timp cât de scurt. Puţini sunt solicitanţii care ar dori să citească zeci de pagini fără să înţeleagă mare lucru sau aflând aspecte ale vieţii ale căror cunoaştere nu i-ar fi de vreun folos.

Astrologie04

AŞA FAC EU.

A face o astrogramă pentru cineva este o mare răspundere. Opţiunea de a servi pe cineva impune o analizare a contextului în care se solicită o consultaţie. Oamenii, de obicei nu sunt satisfăcuţi de o analiză a ceea ce sunt ei. De obicei aşteaptă soluţii, fără prea multă vorbărie. Sunt grăbiţi, de obicei a toate ştiutori, cunoscători în ale astrologiei, şi aşa mai departe. Ei vin la consultaţie doar pentru a auzi, ceea ce de fapt vor să audă. Am întâlnit o elevă care dorea să ştie dacă va lua Bacu. I-am spus că este slab pregătită şi că dacă nu va pune burta pe carte nu va reuşi. A doua zi a mers la şcoală şi a spus colegelor că nu se va prezenta la Bac deoarece eu i-am spus că va pica.
Am întâlnit subiecţi care îşi exprimau îndoiala în seriozitatea acestor servicii. Ei au citit în ziare, în cărţi, au ascultat la radio, şi de foarte puţine ori li se potriveşte, iar pentru alţii potrivirea este nulă. Alţii vin pentru a arăta cât sunt de cunoscători în ale meseriei. Mai sunt şi alţii care cer rezolvarea unor probleme, acum şi imediat şi fără nici un efort fizic şi mai ales pecuniar. Mai degrabă doresc vrăji. Am întâlnit un subiect care dorea moartea cuiva, aşa doar pentru plăcerea personală fără a avea din asta vreun câştig. Este destul de importand ca subiectul studiului să fie acelaşi cu solicitantul. Am întâlnit cazuri când subiectul şi solicitantul erau persoane diferite. În asemenea cazuri se pot declanşa conflicte cu urmări dintre cele mai nefaste, de aici şi greşeala de a transmite în direct, la radio sau TV, consultări astrologice.
Un alt aspect este acel al compatibilităţii intelectuale între cel care acordă consultaţia şi cel care solicită consultaţia. O lipsă de comunicare poate duce la rezultate contrare scopului. În asemenea cazuri te trezeşti cu sentimentul că vorbeşti singur. Nu este de neglijat nici să determini predispoziţia intelectuală a subiectului.
Instrumentul cel mai la îndemână este bioritmul. De preferat ar fi să existe o compatibilitate intelectuală bioritmică precum şi o curbă intelectuală ascendentă, pozitivă, în special al solicitantului, şi de foarte bun augur, şi pentru cel care acordă consultaţia.
Consider necesar şi a se face o compatibilitate bioritmică cu părinţii, eventual chiar şi cu bunicii. Extinderea este necesară având în vedere că de cele mai multe ori solicitanţii moştenesc unele caractere, de la bunici. De obicei, asta se întâmplă în cazul primilor doi născuţi. Trebuie avut în vedere că uneori solicitantul nu are nimic comun cu tatăl sau bunicii dinspre tată. Aici se ridică un mare semn de întrebare, dacă solicitantul poartă sau nu numele tatălui natural; poate este înfiat, poate a fost schimbat la maternitate, poate... mai ştiu eu ce.
Cunoscând toate acestea, se poate trece la o consultare propriu zisă. Consultarea se face în funcţie de ceea ce doreşte solicitantul. Procedurile sunt diferite. Se poate stabili motivaţia. Dacă este vorba de relaţiile dintre soţi, atunci este bine să fie amândoi. Dacă este vorba de relaţiile părinte-copil, aici se impune prudenţa de mai sus. Când este vorba de evenimente din viaţa solicitantului, procedura este alta. Voi încerca să arăt cum fac în fiecare caz în parte.
Pentru început, voi încerca să arăt cum procedez în cazul a doi parteneri care formează o familie, sunt doritori să întemeieze o familie, sau pur şi simplu sunt parteneri de afaceri şi vor să vadă dacă vor putea munci în echipă.
După realizarea procedurilor generale, în cazul familiei se analizează şi compatibilitatea astrală şi zodiacală. În cazuri deosebite se poate utiliza şi un test psihologic de compatibilitate.
Sunt cazuri când solicitarea se referă la anumite perioade din viaţă, atunci se poate utiliza programul de evenimente ale lui Peter Ford. Într-o asemenea situaţie programul de evenimente este util pentru obţinerea de informaţii succinte pe durata de 60 de ani.

Astrologie03

DESTINUL ŞI LIBERUL ARBITRU.

Ce îţi este scris în frunte-i pus. Existenţa astrologiei şi previziunile ei mă conving de ceea ce am mai afirmat, ne-am născut într-un anume timp şi spaţiu. Fiindcă noi înşine am fost creaţi în limitele legilor pe care Dumnezeirea le-a creat, vom avea şi noi o anume menire şi un anume drum de parcurs. Noi, cei mărunţi, nu am ajuns la nivelul de a fi exemple de menţionat. Dar să privim la mulţi conducători de state. Acceştia aveau menirea de a conduce un neam de la un anumit nivel energetic spre un alt nivel energetic. Dacă nu s-au oprit, atunci când misiunea lor s-a încheiat, au fost chemaţi prin mijloace violente. Să nu uităm de însăşi modul în care a fost chemat Mahatma Ghandhi. Misiunea lui era de a cuceri un continent cu singura lui armă, un baston. A vrut mai mult, dar nu a avut voie să-şi depăşească menirea.
Au mai fost şi alţii. Şi Lenin, şi Stalin, şi Hitler; mă rog, şi Ceauşescu. Fiecare dintre noi avem o anume misiune pe pământ, o lecţie de învăţat. Când vrem altceva şi când acel ceva devine periculos pentru un altceva, desigur, urmează chemarea la raport.
Voi încerca aici să dezbat un exemplu, care, în general se petrece în fiecare zi. Este vorba despre criminal şi victimă. Se pune întrebarea de ce un om trebuie ucis? Unde este Dumnezeu, de ce permite acest lucru? Voi încerca să dezbat acest exemplu. Victima? Cu ce o fi greşit ea de trebuie să fie ucisă, mai ales când victima este un copil sau un bătrân; persoane cu totul şi cu totul inocente după opinia noastră. De acord. Dar, poate că victima s-a născut în cu totul alt loc şi ca atare nu-şi putea îndeplini menirea. Sau, poate, în mod intenţionat, sau nu, a ajuns în punctul în care se impunea oprirea lui şi rechemerea din misiune. Necunoscute sunt căile Domnului. Bine, şi atunci de ce era necesară o mână criminală? După umila mea părere, criminalul, undeva în vieţile anterioare, a lipsit de libertate un om sau mai mulţi şi a venit momentul să înveţe lecţia recluziunii. Şi astfel se întâlnesc cel care este rechemat cu cel care îl expediază.
O problemă apare în cazul sinucigaşilor. De multe ori, în astrograma unui individ apare predispoziţie la sinucidere. Sinuciderea o consider o dezertare. Chiar dacă prin astrogramă se indică o predispoziţie, tot o nesupunere faţă de cel care ne-a dat viaţa se cheamă că este. Să nu iei nimănui ceea ce nu-i poţi restitui. Nici ţie să nu-ţi iei viaţa pentru că din moarte nu te mai poţi întoarce. Pe de altă parte se poate spune că fiecare dintre noi moare când îi vine rândul, vrei nu vrei musai să dai în primire. Dar să mori atunci cînd tu vrei, asta este cu totul altceva. A te sinucide nu poate fi motivat în nici un fel. Necunoscute sunt căile domnului. Unul cade de la etajul zece, se scoală şi pleacă; altul merge pe stradă, cade, dă cu capul de ceva şi gata.
Atunci cum rămâne cu liberul arbitru? Liberul arbitru presupune o stare de fapt care-ţi permite să ai opţiuni. Concretizez, a fi liber nu înseamnă că poţi să faci ce vrei. Orice existenţă curge în interiorul unor norme. Poţi folosi liberul arbitru doar în cadrul normelor stabilite prin legile lui Dumnezeu. Un aspect al liberului arbitru, aspect cel mai des întâlnit şi mai la îndemână ar fi acela de a recunoaşte că cele ce vin de la Dumnezeu trebuie suportate. A te revolta împotriva ploii nu poate să-ţi aducă decât neplăceri. A-ţi procura o umbrelă care să te apere de ploaie, este cu totul alceva. Nimic nu este întâmplător, şi în mare parte noi înşine semănăm vântul care ne va aduce furtuna.
Marele talent al individului este comparabil cu cel al unui atlet care sare la înălţime. În cadrul disciplinei sportive, poate pune ştacheta cât de sus vrea. Dacă o pune la o înălţime care să-i dea speranţa că prin efort şi antrenament, este posibil să treacă, nu va fi nefericit şi va continua lupta, cu tenacitate. În schimb, dacă va pune ştacheta la o aşa înălţime încât nici în vis nu o va trece, va deveni conştient de aceasta şi va fi nefericit şi disperat de neputinţa sa.
Personal, cred, că în principal şi pentru cei mai mulţi, acesta ar putea fi secretul fericirii, modul de a folosi liberul arbitru.

Astrologie02

CE SUNTEM NOI.

Oricare dintre noi, s-a întrebat măcar odată, ce suntem noi şi care este rolul nostru pe pământ. Oricum am întoarce-o, orice am face, întrebarea noastră nu are un răspuns pe care să-l acceptăm.
Din cele citite, din cele auzite, am înţeles doar că totul se reduce la energie, la vibraţie şi că de fapt materia pe care o vedem, o simţim şi din care facem şi noi parte, nu este decât o formă pe care noi o simţim, o formă de manifestare a energiei pe care o simţim.
După opinia unora, în spaţiul universal există spirite, unele evoluate iar altele mai puţin evoluate sau deloc evoluate. Şi pentrucă în limita gândirii mele, voi începe cu consideraţii de la un timp mult mai târziu decât începutul începuturilor. Dacă timpul nu este decât un fel de spaţiu în care un spirit se poate deplasa în orice direcţie atunci existenţa noastră, este veşnică, în acest spaţiu. Dacă existenţa este veşnică, se pare că noi, nu suntem decât o înregistrare pe un suport al unei entităţi la cunoaşterea căreia nu vom ajunge niciodată. Suntem ţintuiţi şi vom fi veşnic ceea ce suntem sau am fost. Şi totuşi cum rămâne cu dualitatea suflet-materie? Se pare că totuşi există această dualitate şi că de fapt materia nu este decât un ceva util spiritului pentru a se manifesta şi, poate, pentru a se dezvolta.
Chiar cu riscul de a intra în conflict cu un oarecine voi încerca să construiesc un scenariu cu ajutorul căruia să mă fac înţeles în ceea ce va urma. Cred în existenţa unui spirit suprem căruia eu îi spun Dumnezeu. Şi, după cum vedem în jurul nostru există manifestări ale căror origine nu le cunoaştem, şi nici nu avem cum a le pune evidenţă prin mijloacele cunoscute, pot afirma că există şi alţi locuitori ai spaţiului universal, posibil şi spirite. Or, acolo unde există o mulţime, este de presupus că în interiorul acestei mulţimi fiecare entitate are o valoare de a fi mai mult sau mai puţin aproape de un punct considerat de referinţă. În acest fel putem ajunge şi la concluzia că în cadrul mulţimii de spirite există o mulţime de valori diferite de la un ceva inferior la un ceva superior, de la o inferioritate depărtată de Dumnezeire până la apropierea imediată.
Şi cum, nici veşnicia nu este statică, este foarte posibil ca nici acel ceva ce poziţionează un spirit, mai departe sau mai aproape de Dumnezeire, nu este static şi ca atare va exista un mod prin care acele spirite îndepărtate să evolueze pentru a se apropia de Dumnezeire.
Cunoscători în ale astrologiei susţin existenţa reîncarnării precum şi a destinului scris în stele. Prin moştenirea karmică înţeleg faptul că o fiinţă a mai avut şi alte existenţe şi că atunci a făcut unele greşeli şi ca atare în existenţa actuală este într-un corp şi este obligat să înveţe o lecţie pentru a-şi îndrepta greşelile făcute în alte existenţe; şi tot aşa până când spiritul respectiv fie va deveni perfect şi plăcut Dumnezeirii fie va fi recalcitrant şi ca atare Dumnezeirea îl va trece în uitare.
Întrucât facem parte din marea vibraţie universală devenim o entitate abia când ne desprindem prin reîncarnare, şi ca atare, venirea noastră în această existenţă se impune prin necesitatea rezolvării unei probleme, prin îndeplinirea unei misiuni, aşa cum o picătură de apă devine o entitate când se formează şi după îndeplinirea menirii ei, se întoarce în acea masă se apă care este marea sau oceanul, şi de nulte ori se întoarce la origine după una sau mai multe existenţe. Dar nici o entitate nu se naşte cu de la sine putere sau într-un contest aleatoriu. Nimic nu este întâmplător, deci orice entitate se naşte într-un contest predeterminat pentru a i se crea factorii determinanţi îndeplinirii misiunii pentru care a fost creată.
Se spune că la început a fost cuvântul. Prin aceasta eu înţeleg că înaintea creaţiei, Dumnezeu a instituit nişte legi pe care nici El însuşi nu le încalcă. Deci, orice entitate care se naşte merge pe calea care i-a fost scrisă. Faptul că pentru un om se poate prevedea cursul vieţii, înseamnă că omul are o anume misiune de îndeplinit. El este dotat cu cele necesare petru ca într-un anume context să înveţe lecţia pentru care a fost creat. Este predispus dar nu este obligat să urmeze ad literam. El se poate abate spre mai bine sau spre mai rău. Pentru a explica mai pe îndelete încerc a expune aici un anume exemplu. Dacă un individ se naşte cu aptitudini de mecanic, depinde de mediul în care s-a născut. Dacă se naşte într-o familie de oameni oneşti, va deveni un mecanic bun: muncitor, maistru sau chiar profesor universitar, da tot în domeniul mecanicii. Dar dacă se naşte şi creşte într-o bandă de hoţi, va deveni un spărgător de elită, dar tot în domeniul mecanicii. Acesta este singurul mod prin care înţeleg posibilitatea de a prevedea cursul vieţii unui individ. Atunci când încerc să fac o astrogramă, întotdeauna spun subiectului care îi sunt predispoziţiile şi care cale este de presupus să o urmeze.

Astrologie01

LA CAPĂT DE DRUM.
Încep a scrie aceste rânduri fără a-mi face prea multe iluzii în legătură cu succesul scrierilor mele. Voi folosi cuvinte şi idei fără a avea pretenţia de a fi originale sau de a-mi aparţine mai mult sau mai puţin. Scriu aşa, pentru mine, pentru a nu-mi uita opiniile de azi. Iar dacă cineva se recunoaşte printre aceste rânduri, îl rog să nu se supere întrucât nici nu mă gândesc a mă crede absolut original şi nici de a face avere din asta.
Este adevărat că am citit multe cărţi, am citit de prin ziare, de prin reviste şi am stat la taclale cu mulţi alţii. M-am instruit cum am putut şi totuşi nu am pretenţii de a fi a toate cunoscător.
Dacă cineva îmi va citi aceste rânduri cu atât mai bne. Crezul meu este că în lume nu poate fi un om atât de prost încât să nu ai ce învăţa de la el dar nici atât de deştept încât să le ştie pe toate.
Cât despre învăţătură culeasă de la oameni, ea nu poate fi decât de trei feluri: ca apa sfinţită, nu repară nici nu strică. Mai poate fi şi ca un ajutor negativ, să nu faci aşa cum ţi se spune, să te fereşti de a apleca urechea şi, învăţătura pentru care să-i mulţumeşti lui Dumnezeu că ai primit-o.
Se spune că cea mai potrivită rugăciune ar fi aceea de a-i cere Celui de Sus puterea de a schimba ceea ce se poate schimba, de a suporta ceea ce nu se poate schimba şi înţelepciunea de a le cunoaşte pe cele două.
Un alcineva spunea că secretul fericirii constă în a trăi în armonie cu natura iar hotărârile tale să fie oportune.
Fiecare dintre noi tinde spre fericire. Problema este că nu se poate defini o stare de fericire fără ca prin ceea ce faci tu să nu aduci nefericire altcuiva. Prima şi cea mai mare dorinţă este aceea că fiecare individ se doreşte a fi unic şi de a putea hotărâ soarta omenirii. În una din zile, cineva m-a întrebat dacă pot face ca cineva să moară. Am spus că pot dar nu înţeleg care este rostul. L-am întrebat dacă are ceva de câştigat din aceasta. Mi-a răspuns că nu are numic de câştigat dar aşa vrea el ca persoana respectivă să moară. Un alt caz a fost când cineva m-a m-a rugat să-i spun dacă soţia lui are un amant, şi am răspuns: ai impresia că există vreun bărba care să fi scăpat de o asemenea bucurie? Apoi l-am întrebat de câţi ani este căsătorit şi mi-a spus că de 14 ani, că are un copil, şi o gospodărie bine pusă la punct. L-am întrebat dacă ar fi fericit să afle că soţia lui are un amant, oare ar accepta ca toată viaţa să ducă amărăciunea unei astfele de dezvăluiri? Omul a renunţat la a mai afla adevăruri dureroase.
Cazul cel ai dramatic a fost atunci când un bărbat, o personalitate a unui oraş de provincie m-a dus la el acasă, m-a prezentat soţiei şi mi-a spus să-i răspund la orice întrebare mi-ar pune. Să nu ascund nimic din tot ceea ce voi găsi în horoscop sau prin deschiderea cărţilor de Tarot. Una dintre întrebări a fost aceea dacă soţul are vreo amantă. Am spus că da. Contam pe faptul că persoanele în cauză, erau de prim rang şi prin cultură şi prin funcţii. Rezultatul că am declanşat un scandal care era cât pe ce să ducă la un divorţ. Aşa am constatat cu amărăciune, că în relaţiile cojugale nu contează gradul de cultură, contează educaţia. Eşti educat în sensul de a accepta viaţa aşa cum este, mai ales dacă şti pus în faţa faptului împlinit şi tragi învăţămintele necesare. Eşti „tămâie” o omori pe vinovată; fie cu pumnul, fie cu ranga sau mai rafinat cu un pistol sau cu ceva care să nu lase urme. Aşa că nu este deloc de prisos să ţinem cont de învăţătura biblică de a nu merge la ghicitori, la vrăjitori, la cititori în stele, căci aceasta este o urâciune în faţa lui Dumnezeu.
În căutările mele am încercat să descopăr relaţia dintre destin şi liberul arbitru.

Impartialitate

IMPARŢIALITATE.

Vizitez unele bloguri, şi de multe ori mă crucesc. Modul mudar de exprimare, a unora, nu prezintă interes pentru mine şi ca atare nu mă deranjează. Nu am ce le spune, atâta pricep, atâta ştiu şi dacă nu au a spune ceva cu miez împroaşcă cu noroi.
Dar, ceea ce mă supără este faptul că persoane care, prin modul de exprimare, par a fi şcolite şi totuşi par a fi cu tot dinadinsul oameni absolut radicali. Pentru ei, comunismul a fost dezastrul, a fost crima, a fost tot ceea ce societatea romînească putea avea mai rău, mai distructiv. Eu nu am a mă plânge. Că nu am a le aduce prea multe mulţumiri, se poate spune şi aşa. Dar, sub guvernarea lor, eu copil al nimănui, am învăţat o meserie, am avut o locuinţă, am făcut invenţii, mi-am şcolit copiii, şi azi am o pensie decentă.
S-a construit câte ceva, mai un canal, mai un IMGB, mai o Reşiţa, mai un Galaţi, şi unele altele pe ici colo. Mai eram pe locul unu în lume la utilaj petrolier, mai pe locul trei la flota de pescuit, mai rădeam cupe şi medalii în ale sportului şi culturii. Chiar şi pingelică vorbea fluent rusa, franceza şi engleza. A mai contribuit la liniştirea lucrurilor în Orientul Mijlociu, s-a mai plimbat cu regine Angliei, pe străzile Londrei. Au mai fost şi oameni care au creat câte ceva.
Ce mi-a adus mie revoluţia? Pot eşi ăn stradă şi să urlu că Băsescu este un cel imbecil, că Tăriceanu este un demolator, că Geoană este un tembel, că Iliescu e nebun după putere. Pot urla cât vreau, cât mă ţin bojocii, nu se supără nimeni, nici măcar cei vizaţi. Altceva ce?
Nu domnilor. Nu toţi membri de partid erau comunişti, mai erau şi membri de partid cu adevărat patrioţi.
Vă miraţi că urmaşii bogătaşilor interbelici deţin azi puterea? Nu este de mirare. Intelectualii care s-au dat cu comuniştii nu au făcut altceva decât să facă ce scrie în Biblie: ...cei care conduc popoarele sunt trimişii lui Dumnezeu şi trebuie respectaţi (citat aproximativ). Când a fost lansată lozinca „Tineret mândria ţării pe şantiere”. Prostimea a construit iar odraslele lor s-au şcolit. Iar când s-au trezit comuniştii că nu se poate construi numai cu lozinci şi aveau nevoie de cadre pregătite, vrând nevrând i-au promovat pe cei şcoliţi. Aşa s-a făcut că şeful secţiei, unde am lucrat, era fiu de bancher, directorul de uzină era fiul unui sabotor, un fost prim secretar de judeţ era fiul unui liberal cunoscut prin opoziţia sa faţăn de comunişti, şi exemplele pot contiunua. Iar adepţii comunismului care au răspuns la chemarea partidului, tot pălmaşi au rămas.
A venit revoluţia. Cine credeţi că a pus mâna pe putere? Şcoliţii de mai ieri şi odraslele lor. Cât despre hiene...
Aşa că, după umila mea părere, nu există societate în lume capabilă să-i mulţumească pe toţi. În nici o societate nu se poate realiza o egalitate. Singura instituţie care ne împacă pe toţi este moartea. De ea nu te poţi feri, nu ai pe unde să evadezi, nu te poţi ascunde şi nici avocatul nu poate fi trimis pentru apărare.
Dar, ca să ai tupeul de a condamna în bloc o societate, mi se pare, cel puţin, lisit de tact. S-o condamni pe Ana Aslan, să-l înjuri pe Toma Caragiu, să uiţi de Nadia Comăneci, de Ilie Năstase, de Ducadam, să condamni profesorii care au şcolit miile de intelectuali, care prin creaţiile lor au dus în lume faima intelectualităţii române, ce obraz mai ai să apari pe blog cu ipoteze savante şi etichetări lipsite de decenţă şi imparţialitate.
Da, sunt de acord că mulţi comunişti au fost răi, criminali, sadici. Că au fost victime. Dar, azi, să ai un Gică Petrescu şi să-l laşi să moară de foame. Ce poţi spune de o societate când ţine în mizerie pe cel mai mare chirurg român, obligat să trăiască cu 700 roni, şi nasta în mare parte din vina unor fufe care, despre care poţi spune, în cel mai fericit caz că sunt nişte nesimţite.
În concluzie, domnilor, să condamnăm ce este de condamnat.

Mihai Viteazu

Despre demnitate.

Ne afişăm adesea cu faptele de vitejie ale lui Mihai Vodă Vizeazul. Nu pun la îndoială minunile de vitejie ale acestui nefericit domnitor. Nu le neg, dar asta nu cred că mă împiedică să am unele nedumeriri.
Să amintim unele etape ale vieţii sale. A cumpărat steagul de domnie de la turci. Mă rog, aşa erau vremurile pe atunci. Apoi, posesorul steagului de domnie, devine nărăvaş şi-i trage o snopeală preamăritului Sinan, la Călugăreni, după care fuge de-i sfârâie călcâiele. Nu prea înţeleg acest episod din viaţa sa. Ori l-a bătut pe turc de-i pârâiau doasele, ori situaţia era cam confuză şi conu Mişu a considerat că este mai confortabil să dea dosul.
După mai multe bătălii, turcii îi oferă, lui Mihai, steag de domnie pe viaţă, dar conu Mişu consideră că este mai bonton să se dea cu papa de la Roma, care-i trimite vorbe de încurajare şi laude, în schimb nu-i trimite nici o piţulă pentru a sprijini înarmarea, ba mai mult se mai dă şi cu domnia-sa herr Rudolf.
Mai târziu, Vodă Viteazul, face marea unire, după care, din nou o ia peste cur.
Căzut de pe tron, conu Mişu, binevoieşte să meargă la Praga pentru ca cei de acolo să se milostivească a-i da şi lui un os de ros. Apoi, cade la Gorăslău.
În umila mea nepricepere, caut nişte răspunsuri. Mihai Viteazu, a fost un erou, creator de istorie, sau un pion în mâna celor care l-au finanţat şi, care apoi, au considerat
că domnia sa a devenit cam independent şi au considerat necesar să-i frângă cerbicia, ori domnia sa a fost atât de doritor de a se da mare, încât nu a înţeles că de fapt este doar o marionetă la capătul sforilor pe care alţii le trăgeau, şi ca atare s-a dorit creator de istorie, dar a luat-o pe căi greşite. Cum poţi oare să refuzi o domnie pe viaţă şi promisiuni de pace şi să te arunci în braţele celor care te-au numit mămăligă-vodă şi te-au considerat a nu fi demn să stai cu ei la masă.
Nu sunt istoric, da în mintea mea cea simplă, nu am reuşit să-l înţeleg pe acest om. El şi mulţi alţii ca el, ne-au ţinut pe aceste meleaguri. Dar cum se face că avem atâţia eroi în istorie şi nici un „domn” demn, azi?
Să fiu bine înţeles, am tot respectul pentru istorie dar abslut deloc pentru istorici. Domniile lor o întorc după cum bate vântul şi după cum le dictează proprietarul mâinii pe care o ling. Mă rog, asta este treaba lor, dar măcar de ar ţese o pânză, a istoriei, fără găuri prin care poate trece o cioară în zbor.
După câte mă dau cu presupusu’, se pare că de la domnia sa Decebal încoace, nu prea am tras noi sforile. Se pare că mai mult am jucat după cum au cântat alţii, şi prostimea a plătit sforile trase.
Avem şi noi câţiva ctitori de istorie şi istoricii noştri ni-i prezintă prin fragmente de nu mai ştie omul ce să aleagă. Ba mai mult, se pare, că au început să-i treacă în anonimat punând în locul marilor domnitori şi oameni de stat, nişte lichele lipsite de valoare şi patriotism.
Zadarnic vor hainii să ne treacă la index. De mii de ani, „priatenii” se străduiesc să ne distrugă fiinţa, dar dela apuloni încoace, truda lor a fost zadarnică.

zembrevis: Demnitate

zembrevis: Demnitatebasescu.ro

zembrevis: Demnitate

zembrevis: Demnitatebasescu.forum

Demnitate

DESPRE DEMNITATE.

De ce ne merge aşa cum ne merge? Ne întrebăm de foarte multe ori. Viaţa este plină de contradicţii şi nu prea poţi să găseşti răspunsuri. Ori cum a întoarce-o tot cu nedumeriri de alegi. Stai şi te miri că cei care deţin puterea nu au ruşine faţă de oameni şi nici frică de Dumnezeu. Oare chiar aşa să fie? Sau, poate acest mod de exprimare aparţine, în exclusivitate, celor care nu s-au realizat
S-o luăm pâca-pâca. În lupta pentru existenţă, fiecare fiinţă luptă cu armele din dotare şi, se pare că supravieţuiesc doar cei care înving. În biblie se spune că acei care conduc popoarele sunt trimişii lui Dumnezeu şi ca atare trebuiesc respectaţi. Ei bine. Cum se împacă cele două noţiuni? Pe de o parte va trebui să lupţi pentru a învige ar pe de altă parte să fi cap plecat. În lupta pentru existenţă lupţi cu armele din dotare care nu sunt nici drepte nici nedrepte, nici cunstite, nici parşive, sunt arme şi atât. Armele sunt numite nedrepte şi necinstite de către cei învinşi, iar pentru învingători cauzele sunt drepte, armele umane, metodele cinstite.
Când încvingătorii ajung la ciolan, întotdeauna cei din opoziţie au fost nişte dictatori, criminali şi aşa ma departe. Nu mai departe, au venit comuniştii, au fost nişte salvatori, nişte îngeri iar vechii conducători, din trecutul apropiat, au fost nişte exploatatori cruzi, duşmani ai poporului. Au trecut comuniştii. Pentru cei de azi, comuniştii au fost nişte criminali, nişte bandiţi care au distrus poporul, dar ce etichetă vor primi cei de azi când nu vor mai fi?
Sau, mai pe aproape. Sub ochii noştri se întâmplă nişte metamorfeze incredibile. Politicienii din opoziţie, întotdeauna au oamenii cei mai capabili, mari specialişti, gata să se sacrifice pentru binele poporului, pentru binele celor mulţi. Iar cei de la putere sunt nişte incapabilili, nişte cretini. După alegeri, opoziţia de dinainte, ajunsă la ciolan, brusc îşi pierde competenţa, specialiştii se evaporează şi noii guvernanţi, pentru opoziţie, devin nişte incompetenţi, nişte imbecili.
Nu am auzit ca un politician, candidat, să facă o afirmaţie, cam în genul: „este adevărat că guvernanţii de azi s-au străduit să facă ceva, uneori au reşit alte ori nu. Noi vă promitem că ne vom strădui să facem mai mult şi mai bine. Am învăţat din greşelile lor şi ne vom strădui să nu le repetăm. Avem şi noi specialiştii noştri, despre care putem afirma că sunt mult mai buni decât ai lor.”
Toţi marii sportivi recunosc faptul că luptă cu adversari de calitate. Ar fi sub demnitatea lor să afirme că se luptă cu morile de vânt şi cu nişte ciumeţi care habar nu au de ceea ce fac. Refuz să cred că steaua şi-ar face un act de onoare în a se lupta cu echipa FC Cucuieţii din Deal.
Dar politicienii noştri se luptă cu imbecili, cretini, hoţi şi haimanale, şi totuşi cred că este o onoare. Când te lupţi cu un om de onoare, eşti şi tu un om de onoare. Nici un nobil nu s-ar fi lăsat provocat de către o puşlama, la colţul străzii. Dar, când îţi faci un act de onoare în a afirma că te lupţi cu nişte incapabili, tu ce calitate ai?
Vechile familii regale, considerau un act de less-majestate, o crimă, în a dzvălui, metehne, chiar şi reale.
Politicienii de azi, atunci când nu ajung la ciolan, denigrează pe ceilalţi, îi împroaşcă cu noroi ca pe nişte otrepe. Dar ei uită că o femeie care-şi ridică poalele în cap, chiar călugăriţă fiind, tot curvă se pare că este. Poţi crede, oare, a fi onest un om care nu recunoaşte calităţile inamicului? Ce onoare poate avea un om care descriindu-l pe adversarul său, foloseşte cuvinte dntre cele mai triviale?
Personal, nu pun nici un preţ pe omul care nu are capacitatea de a recunoaşte calităţile duşmanului său, ori că i s-a făcut o mare nedreptate. A recunoaşte valoarea duşmanului tău nu te înjoseşte cu nimic. Din contră, ţie ţi se va recunoaşte calitatea de om drept şi luptător onest.

zembrevis: Cadrele didactice

zembrevis: Cadrele didactice

Cadrele didactice

Locuiesc într-o comună teleormăneană şi, întâmplător sau nu, am tangenţe cu unele cadre didactice. Mai urmăresc şi la TV lupta acestor cadre pentru un trai mai bun. Au dreptate? Poate. Dar nu am văzut la ei nici cel mai mic gest de a luta pentru a fi trataţi mai decent.
Îmi amintesc de vremea când eram elev la cursul elementar, la o şcoală dintr-un sat de munte, din Ardeal. Învăţătorul meu avea vârsta de 18 ani, bunicul meu avea 57. Dar, când bunicul meu trecea pe lângă domnul învăţător, ridica pălăria şi îl saluta pe domnul învăţător.
Azi, elevi din clasele mari, ies în parcul din faţa şcolii, beau bere şi fumează nîn văzul lumii. Elevul are toate drepturile, profesorii nici unul. Un pensionar CAP are o pensie mizerie după o muncă de o viaţă în câmp. Elevul primeşte 2,8 milioane doar să fie prezent la şcoală, şi nu se duce. Profesorul nu poate face nimic. Nu-i poate reţine alocaţia, nu-l poate pedepsi în nici un fel.
Se poate spune că multe dintre cadrele didactice sunt atât de umilite că stai şi te întrebi dacă un salar de 50 de milioane ar acoperi toate umilinţele pe care la îndură un cadru didactic. Nu ei ar trebui umiliţi ci acei politicieni care fac orice numai legi inteligente nu. Sunt ţări unde legi de sute de ani îşi menţin eficacitatea, în timp ce la noi sunt legi care dispar imediat ce au fost publicate. Ce caută în parlament acei analfabeţi care fac legi la comandă şi le votează între doi pui de somn?
Domnilor demnitari, redaţi cadrelor didactice demnitatea, obligaţi elevul să afle că un cadru didactic trebuie respectat, obligaţi părinţii să-şi educe odraselele în respect faţă de carte şi cultură. Domnilor parlamentari, daţi cadrelor didactice instrumentele necesare pentru a-şi impune respectul.
De multe ori stau şi mă întreb în slujba cui sunt cei care deţin puterea, când alocaţia pentru puşcăriaşi şi elevi, depăşeşte cu mult pensia unor bătrâni care şi-au lăsat sănătatea pe ogoare pentru a produce o pâine, de care, uneori, nu au avut parte?

Tibru

Este vorba despre satul Tibru aparţinător comunei Cricău din judeţul Alba. Acest sat a intrat în istorie prin faptul că pe dealul dintre Tibru şi Benic s-a încheiat armistiţiul dintre trimişii lui Horea şi autorităţile maghiare.
Dar aici vreau să aduc vorba cu totul despre altceva. Undeva pe dealul Bidişcuţei, este un platou, cunoscut de mine în copilărie ca "la Cireş" asta deoarece, acolo, între ogoare se afla un cireş imens unde mergeau lucrătorii câmpului, în timpul verii, să se odihnească la amiază. Acolo s-au găsit cioburi de ceramică, fapt care mă duce gândul că zona a fost locuită în vechime.
Un fapt interesant este acela că, azi, satul este aşezat undeva mai înspre munte. Oamenii din acest sat au toate caracteristicile moldovenilor. Vorbă, comportament şi mărog, tot tacâmul.
Această caracteristică mă duce la gândul să emit no ipoteză. Probabil, că după moartea lui Mihai Viteazu, la Gorăslău, un anumit număr de ostaşi moldoveni s-or fi stabilit aici. Poate greşesc, dar dacă duci un moldovean get-beget şi îl laşi între tibreni, îţi va fi foarte greu să-l descoperi.
Poate greşesc în ceea ce priveşte originea satului, dar în ceea ce priveşte omul din Tibru, susţin că aşa este.

Astrologie

Poate îi va folosi cuiva ceea ce fac eu. În ale astrologiei, nu mă dau balenă şi nici la poarta mea nu se stă la coadă. În tot ceea ce fac, se poate spune că numai disperaţii mă găsesc. Da, uneori mai acord şi eu câte oarece mângâiere, dar nu am pretenţia de a fi mafalda.
De 18 ani mă ocup de această ramură a ceea ce se vrea ştiinţă. De fapt este un ceva între concret şi abstract. Am încercat să mai fac şi eu câte ceva, să aduc mângâiere, să-i spun omului cine este şi dece este aşa.
Mi se poate spune "colacul de salvare sau paraşută". Asta nu însemnează că toţi care apelează la mine sunt slvaţi. Am experienţa pe care o am şi faptul că am putut publica în SUA, 52 de rticole, câte unul săptămânal, se poate spune că cineva a citit, totuşi, multe dintre articolele mele. Este adevărat că modul meu de a analiza un subiect şi de a încerca să dau soluţii, nu este tocmai ortodox şi nici tocmai profesional în sensul cunoscut al cuvântului. Sunt aşa cum sunt şi de multe ori, se pare, că prin ceea ce fac repect principiul "să încerc să construiesc ceva" şi dacă nu reuşesc, măcar să nu dărâm şi nici să nu dau speranţe deşarte. nu spun omului ceea ce vrea să audă, eu încerc să descopăr originea răului şi să-i spun omului ce are de făcut dacă doreşte să îdrepte lucrurile.
Cineva îmi spunea o rugăciune: dă-mi Doamne puterea de a schimba ceea ce se poate schimba, tăria de a suporta ceea ce nu se poate schimba şi înţelepciunea de a le recunoaşte. Cam aşa încerc să lucrez şi cu subiectul, să-i arăt ce poate schimba şi care, sper, să vie rezultatul; să suporte ceea ce nu poate schimba şi, probabil, să se străduiască să aibă înţelepciunea să nu acţioneze împotriva vântului.
Azi, se suferă cel mai mult pentru faptul că străduinţele noastre nu aduc rezultate la nivelul doriţelor. Şi, de cele mai multe ori constatăm, că de fapt, dorinţele noastre frizeaă absurdul. Când poţi sări la 120 cm şi pui ştacheta la 122, eşti totuşi motivat de speranţa că nu vei doborâ ştacheta. Dar dacă pui ştacheta la 150 cm, vei fi doborât de disperare pentru că nu vei ajunge niciodată atât de sus.
În concluzie, prin ceea ce fac eu în astrologie, încerc să-l ajut pe om să înţeleagă care îi sunt puterile şi de la ce nivel dorinţa se transformă din speranţă în coşmar.

Căile Domnului

Am stat, şi am încercat, de multe ori, să înţeleg acele cuvinte care spun că "necunoscute sunt căile Domnului". Şi uite aşa am ajuns să le caut în viaţă. Am găsit totuşi ceva. Când au venit comuniştii la putere, putere nouă cerea armată nouă şi astfel au fost chemaţi sub arme fii ai poporului, cu origine sănătoasă. Şi astfel, instruiţi au fost timp de trei ani, fiii poporului cu un pachet de "militar" zilnic şi 7,50 pe lună. Dar tinerii care nu aveau origine sănătoasă erau duşi la muncă "forţată" cu o hrană, pot spune decentă şi cu o retribuţie cu un minim de 300 şi până la 1500 lei pe lună pentru cei care lucrau în minele de uraniu.
Trecut-au anii şi azi, acei persecutaţi, azi sunt pensionari şi, în baza unor legi speciale, mai iau şi câte ceva sporuri la pensie.
Cu învăţământul tot cam aşa s-a petrecut. Pentru fiii poporului s-au făcut şcoli profesionale şi apoi "tineret mândria ţării pe şantiere să construim o ţară nouă". Fiii şcoliţilor s-au şcolit şi ei. La început se mai făcea oarecare treabă cu un steag şi trei lozinci, dar mai apoi au văzut comuniştii pentru a construi socialismul mai este nevoie şi de tehnicieni bine pregătiţi, şi astfel, fiii foştilor îndruma poporul să pună osul la muncă pentru construirea socialismului.
Trecut-au anii. Trecut-a şi comunismul, şi cine credeţi că deţine puterea? TOT EI.
Şi ca atare: LA VREMURI NOI, TOT EI ŞI AI LOR.

Pâinea

Este foarte dureros când ai pâinea şi nu te-ai învrednicit să ai şi traistă. Cu pâinea ta în traista altuia, mănânci când vrea el şi cât doresc muşchii lui.
Avem pâinea în mâinile noastre dar am pus-o în traista parlamentarilor. Mâncăm după voia lor şi îşi iau şi ei tainul din ceea ce noi le-am încredinţat spre a ne gospodări.
Nu mai departe de legea prin care se măresc salariile profesorilor; de ce numai lor? Presupun că cei mai mulţi din parlament, fie medici, avocaţi, ingineri, fiecare dintre ei mai are si un post de profesor pe uneva oare unde.
Dar o întrebare nu-mi dă pace. Ca să fii un profesor performant trebuie să citeşti, să te documentezi, trebuie să ai ore de lasborator; în fine, trebuie să te documentezi până îţi sar capacele. Aceşti domni parlamentari care se înfuptă cu atâta nonşalanţă, din pâinea noastră, când mai citesc legile pe care le votează, când se mai documentează pentru a fi profesori de performanţă? Şi apoi, mai pe scurt, cum îşi justifică ei pâinea boanfă pe care o halesc după care merg în parlament unde dorm ca nişte valize în gară?
Nu ştiu dacă cineva o să citească aceste rânduri, nici dacă vreun suspus îşi va arunca privirile, dar sunt sigur că nimănui nu i se va zbârli nici măcar un fir de păr.
Dacă cineva spune un cuvânt mai violent la adresa celor de sus, imediat este legat ca terorist, dar ei care jefuiesc o ţară şi înfometează un popor cine la dă soarta lui pingelică?

Retributia profesorilor

De la bun început, precizez, că şi în casă la mine sunt două persoane cadre didactice, şi eu consider că retribuţia este mică, etc. Dar, eliminnd orice sentimentalism, voi încerca să arăt aici că nici unu din zece, dintre cadrele didactice, nu-şi merită retribuţia, nici asta, aşa amărâtă cum este. Argumente? Cu carul.
În primul rând, cei care au îmbrăţişat meseriade dascăl, nici pe departe nu pot afirma că nu au ştiut care sunt riscurile meseriei. Dacă nu au ştiut însemneazî că de, bunăseamă sunt proşti şi ca atare nu au ce căuta în învăţământ; iar dacă au ştiut de ce nu-şi fac meseria pentru care au optat?
- Mai zilele trecute, într-o staţie de autobuz eram două persoane: eu şi o femeie gravidă. La urcare, am constatat că nu mai era nici un loc liber, ba chiar erau persoane şi în picioare. Majoritatea locurilor erau ocupate de elevi care veneau de la şcoală, în mare parte liceeni. Am strigat:"Măi, cine oferă un loc unei femei gravide." Credeţi că s-a sculat cineva să-i ofere loc? Aş. Nesimţirea de care au dovadă aceşti copii dovedeşte inexistenţa unor părinţi capabili de a-şi creşte copii cu un minim bunsimţ şi incompetenţa sau indolenţa dascălilor de a ne educa odraslele.
Copii lipsesc de la cursuri, chiar dacă sunt plătiţi să meargă la şcoală. Elevii nu ştiu să spună "Vă rog, mulţumesc, bunăziua, să ofere un loc într-un mijloc de transport, să se comporte civilizat."
Pe de o parte, dascălii sunt desconsideraţi, nu au mijloace de constrângere pentru a combate bulibăşeala din şcoli, iar pe de altă parte, multe dintre rebuturile societăţii îşi găsesc un culcuş cald la catedră.
Aşa că se naşte întrebarea: la cel bun un salariu mare pentru nişte incompetenţi. În ceea ce priveşte existenţa haimanalelor în şcoli, la ce bun să plătesc eu nişte viitori declasaţi?
Am văzut cum inspectorii fac presiuni asupra profesorilor să nu lase elevii corigenşi sau repetenţi pentru ca nu cumva să se afle despre incompetenţa lor. Dacă un elev refuză să meargă la şcoală profesorul este obligat, de către inspector, să nu lase haimanaua repetentă. Dar, înălţimea sa, nu are nici un argumente al competenţei, pentru a îndruma şi iumina pe domnul profesor spre a transforma o aimana îbntr-un elev cât de ct decent.
Domnilor care doriţi o românie fără români, ţineţi minte: de două mii de ani, vecinii şi "prietenii" se străduiesc să facă să dispară acest neam carpatin şi nu au reuşit. Dar voi, lăturile otrăvite ale acestui veac, sigur ve-ţi rămânea în istorie ca trădători de neam, care, oricum în loc să dispară, vă va învăţa pevoi cum se scrie istoria.

De ce eu?

Între uzul şi abuzul de drept, se pare că nu este nici o graniţă. Abuzul de drept, este determinat de lipsa de răspundere din partea celor care fac legile.
În codul penal se face precizarea că nimeni nu are dreptul să-şi facă dreptate singur. Totul este perfect până acolo unde apare abuzul de drept. Şi, pentru că aşa este corect, punerea pe tapet a unor exempe, se înţelege de la sine. Un prim exemplu. Un procuror, conştient sau nu, intenţionat sau nu încalcă o normă de drept internaţional şi anume, impune aplicarea unei legi a statului român pe teritoriul numit "ţara nimănui" şi arestează un cetăţean român. Dacă a acţionat acolo unde nimeni nu are dreptul să-şi impună forţa, noi ce am căutat acolo? Cine va răspunde pentru comiterea acestui act? Sau, un alt exemplu. Un judecător, încalcă flagrant drepturile omului şi condamnă un cetăţean român la ani grei de închisoare. Omul, pe bună dreptate, nemulţumit, se adresează instanţelor internaţionale şi câştigă procesul. Omul primeşte despăgubiri şi, statul român plăteşte. De ce nu cel care a comis greşeala? Dar mai poate fi şi un alt aspect. Judecătorul, în înţelegere cu inculpatul, pronunţă o sentinţă intenţionat atacabilă. Condamnatul câştigă procesul la instanţele internaţionale şi primeşte, frumuşel, despăgubiri o sumă importantă, pe care apoi o împarte cu ce interesaţi. Este foarte comod să stai la închisoare câteva luni în schimbul a câtorva zeci de mii de euro.
Sau un alt exemplu. Mulţi politicieni merg peste hotare, propriuzis fac excursii pe banii noştr. Fac legi anapoda fără răspunderi din partea celor care le încalcă.
Să vă dau un exemplu concret. Am nişte drepturi, în baza unei legi. Fiindcă nu le primesc, am căutatlegea. Această lege este atât de stufoasă, cu atâtea trimiteri încât nici nu mă miră de ce mulţi judecători pronunţă sentinţe după ureche. Eu nu-mi primesc drepturile, dar nimeni nu răspunde pe această temă.
Unul fură o găină şi putrezeşte în închisoare, altul fură bunuri de miliarde şi scapă. Nu întreb cine a furat, dar întreb de ce bunuri existente ca: instalaţii de irigat, sere, şi alte bunuri legate direct de alimentaţia omului, nu numai că nu au fost păstrate dar au fost distruse şi nimeni nu răspunde. Pe vremuri, te mai duceai la primul cecretar, mai reclamai la partid, azi, la cine te duci?
Se fac distrugeri şi se fură de miliarde iar statul român plăteşte; de unde? Din pâinea noastră care tăiată felii din ce în ce mai mici va ajunge să dispară cu totul.
Nu sunt bani pentru binele celor mulţi dar sunt bani pentru a crea parlamentarilor condiţii la care nici Ceauşescu nu a visat. Cine plăteşte?
Afirm aici fără teama de a greşi, nu vom avea o viaţă cât de ct decentă, decât atunci când cei care fac legile vor avea în sânge acel bun simţ care îi va opri de la a comite atentate la viaţa naţiunii. Să dormi, în parlament, ca o valiză în gară şi apoi să pretinzi salarii imense şi pensii nelimitate, asta este cea mai cruntă sfidare a bunului simţ şi a încrederii pe care omul de rând ţi-a încredinţat-o în speranţa că ve fi un luptător pentru binele neamului.
Aşa că se naşte, de la sine, întrebarea: "De ce să plătesc eu, cetăţean de rând, incompetenţa şi i rapacitatea TRIMIŞILOR NOŞTRI?

Cricău2

Scriam, într-un blog pe care nu-l mai pot accesa, despre cimitirul unguresc din Cricău. Am fost învinuit de plagiat, învinuire ce venea din partea unui domn annonius. Vă aduc la cunoştinţă că am destule amintiri despre Cricău, aşa că nu am motive de plagiat, cu atât mai mult cu cât aici relatez doar evenimente trăite de mine sau auzite de la bătrânii satului.
Că romanii au vechime este adevărat, dar am unele nedumeriri. Ungurii au dominat în Ardeal 800 de ani şi românii nu şi-au uitat obiceiurile şi limba şi nici nu prea s-au omorât cu învăţarea limbii maghiare. Cât despre daci, se afirmă că şi-au uitat limba în numai 150 de ani. Măi, măi, dar cum se face că Decebal, în relaţiile cu Roma nu a avut nevoie de translatori? Apoi mai am o nedumerire, nu ştiu dacă celţii, în trecerea lor pe la Piatra Craivii, au făcut-o înainte sau după întemerea Rome.
Cimitirul unguresc este şi azi, iar pietrele funerare mai stau mărturie. Căt despre trecerea celţilor pela Piatra Craivii, stau mărturie discurile de piatră pe care se sprijineau stâlpii, de lemn, al lăcaşului de cult construit acolo.
Dacă ceva nu am văzut, nu înseamnă că nu există. Mergeţi acolo şi veţi vedea câtă istorie poate să încapă pe un palmă de pământ.
Ce dovadă poate fi mai concludentă, că acolo a fost un centr cultural, căci şi azi, oamebnii craivei se deosebesc net de ceilalţi dein jur, prin comportament, gospodărit şi acel Ş folosit în vorbire.
Am mai rămas mirat şi de faptul că fii lor din clasele 5 şi mai sus, pentru a merge la Cricău la şcoală, sunt duşi cu căruţa, pe rând şi nu sunt lăsaţi la mila statului şi nici a primăriei. Părinţii ştiu că numai prin carte poţi fiş fie şi oier, dar de calitate. Mulţi ani au fost izolaţi, sus la Piatra Craivii, şi astfel şi-au conservat caracteristica unui neam de soi.

Cricău2

Scriam undeva, că am fost mirat când vizitând cimitirul unguresc din Cricău, de lângă casa unui vechi cricăuan, că am fost mirat când am văzut pietrele de mărmânt culcate. Discutând cu un maghiar, acesta mi-a spus că obiceiul de a pune culcae pietrele funerare, este un obicei al evreilor unguri.
Mi s-a reproşat că plagiez din Wilipendia. Acest domn annonimus dacă doreşte să ştie, am amintiri din cricău încă de acum 60 de ani. Despre Cricău scriu ce am trăit, am văzut sau mi-au povestit bătrâni den sat.
Nu am pretenăţii savante, scriu aici pentru sufletul meu, iar dacă cineva doreşte poate citi, comenta, înjura. Treaba lui.
În ceea ce priveşte "ungurii", pentru mine nu există decât oameni şi neoameni bde naţionalitate română, maghiară şi altele.
Despre vechimea oamenilor acestor locuri, pot spune doar că la Piatra Craivii sunt urme ale unor construcţii celtice. Personal nu cred că pe vremea aceea romanii considerau Marea Mediterană ca un lac interior.
Aici sunt multe de spus, dar, mă voi rezuma la unele constatări personale.
Îmi amintesc de vremea când eram copil. Primăvara, mai ales, în zilele de sărbătoare, fie preotul Munteanu fie primarul Iuliuţ Mitrofan, aveau obiceiul de a se plimba de-alungul satului. Pe la porţi, săteni se adunau şi jucau cărţi (câte un filcău). Primarul sau preotul se oprea pe la ei şi intra în vorbă cu ei. Îl întreba pe Ion dacă vaca mai este bolnavă, îl mai certa pe Gheorghe că fiul lui face bolunzâi, îl mai întreba pe Niculae a lui Coti dacă Ana s-a înzdrăvenit. Îl felicita pe Pătru lui Beciu că s-a mai datpe brazdă şi era supărat că Laie zis Beligă se tot ţine de furtişaguri. În acei ani, primarul a avut grijă ca satul să aibă un trotuar pietruit, trotuar din care unele părţi mai sunt şi azi, în partea pe vale, de la podul lui Trăian la Vinii şi până la puntea lui Lenuţa de la boltă, pe la Grofu, şi pe la şcoală. Aşa era atunci, cum şaptezeci de ani.

Pacepa şi ai lui.

Nu prea înţeleg mare lucru între a fi erou sau criminal de război. Citeam pe undeva că ofiţerii lui Napoleon au refuzat să predea armele, atunci când au fost învinşi la Waterloo. Au predat armele abia atunci când împăratul i-a dezlegat de jurământul depus. Fiind dezlegaţi, au predat armele, învingătorilor şi nimeni nu i-a mai bulversat cu fel şi fel de presupuneri şi persecuţii.
Azi, mă întreb, mai poţi depune un jurământ de credinţă faţă de cineva? Pacepa a depus jurământ Partidului, dar se naşte întrebarea: securitatea statului român pe cine apăra? Cine a suferit pagubele imense provocate de trădarea generalului? În slujba cui era PCR. Nici un partid nu poate fi puternic fără un popor prosper. Cred că şi Partidul Comunist Român se dorea puternic şi independent; cred că şi comuniştii doreau o ţară prosperă, tocmai pentru a fi puternici. Atunci, pe cine a trădat Pacepa, el şi ceilalţi trădatori. Le spun trădători, deoarece, indiferent pe cine au trădat, tot trădători se numesc. Trebuie să ai un obraz de toval pentru ca după ce te-ai murdărit cu tradarea neamului tău, să mai vii să mai ai şi pretenţii. Nu eu am spus:"iubesc trădarea dar urăsc trădătorii". Nu cumva mai doresc să fie şi despăgubiţi, să fie medaliaţi?
Dacă atunci au trădat, garantează cineva că nu vor mai trăda? Se spune că: greşeala repetată devine obicei. Au depus un jurământ, cine i-a dezlegat? Şi-au trădat neamul, cine le spală ruşinea? Au venit cu pretenţii că au luptat pentru neam. Au protestat ei în stradă? Au declarat ei greva foamei?Au protestat la posturile străine? Ce au riscat ei? Vă spun, au riscat să li se termine arginţii primiţi pentru trădare. Au muncit ei pe acolo? Au transpirat de efort? Au fost ei la plug? Au cerşit pe străzi? Or arginţii primiţi au fost oferiţi ca ajutor social.
Nu cred că istoria îi va reţine ca EROI. Chiar şi peste ani, tot TRĂDĂTORI se vor numi. Ruşinea de a fi trădător de neam, nimeni nu o poate şterge. Dacă ar fi fost spioni, mă rog, asta le era meseria, dar să trădezi neamul tău, doamne ce păcat, un PĂCAT DE NEIERTAT.

Cricău

Nu ştiu prea multă istorie, aşa că voi expune ceea ce cred despre acest sat din judeţul Alba. Spun ceea ce cred şi ceea ce simt. Istoricii, literaţii, psihologii şi moraliştii, nu au decât să mă înjure; cei care mă cunosc, pot şi să mă înjure. Ceea ce voi spune despre oameni şi fapte, acestea s-au petrecut de peste 50 de ani în urmă, aşa că eroii mei, fie că sunt senili fie sunt ţărână.
Voi începe cu prezentarea. Satul Cricău are configuraţia unei delte. Are baza pe drumul ce duce de la Alba Iulia, prin Şard, Ighiu, Bucerdea Vinoasă şi apoi prin Galda de Jos, ajunge la Făgădaiele Gălzii unde se termină în Şoseaua Naţională ce merge Spre Teiuş şi Cluj. Pornind de la şosea, din şes, satul se aşterne şi se tot îngustează, ajunfând să se termine, cu o moară şi o casă a lui niculaie a lui Dura. Apoi drumul din sat merge pe malul unui firicel de apă. Merge şi tot merge vreo 6 km, până la Plăieţi, de unde izvoreşte acel firicfel de apă numit Valea Cricăului.
La începuturi, cred, că o aşezare străveche a fost la poalele dealului dinspre Ighiu, în locul numit la Comoară. Această aşezare a dispărut şi doar arheologii mai pot spune că acolo au fost trăitri oameni.
Abia acum 800 de ani au venit năvălitorii şi s-au aşezat în locul numit la Biserica ungurească, unde au construit o biserică cetate despre care se afirmă că a fost construită înainte de 1276.
Ar mai fi fost ceva şi pe dealul opus, nunmit la Bidişcuţa, dar nu pot spune decât că unii afirmă că încă se mai găsesc cioburi de ceramică.
Se pare că aşa a fost începutul acestei localităţi.

La ce bun

Se spune că Dumnezeu i-a dat omului toate bunătăţile pământului şi ca să-şi bată joc de el i-a lăsat amintirile.
Este adevărat, dar numai dacă ai amintiri, dar dacă nu ai? Doamne ce fericire. Când eşti tânăr eşti gata să nu ai amintiri, să nu vezi nimic din ceea ce se întâmplă în jurul tău, să fii legat la ochi când iubeşti. Dar când nopţile devin nesfârşite, când începi să despici firul în enşpemii de părţi, când începi să revezi evenimente şi să-ţi dai seama de ratările din viaţă, abia atunci încep oftaturile.
Şi atunci, la ce bun să ai amintiri? Aşa, doar de dragul de a-ţi umple orele de neodihnă şi nesomn?
Dacă îţi rumegi amintirile, înseamnă că ai burta plină şi vârsta te menăţine treaz. Un bolnav se gândeşte la durerile lui. Tu, din lipsă de altceva, începi să depeni amintiri şi să numeri ratările.
Nu voi căuta să mă justific. Voi spune aici idei, amintiri şi comentarii, fără să caut a crea aici un tot unitar. Voi expune amintiri, idei, comentarii despre ceea ce îmi vine în minte. Comentatorii, dacă vor fi, să nu-mi caute exactitatea afirmaţiilor şi nici să-mi critice ideile. Creadă fiecare ce vrea. Sfaturi nu dau. Sfaturile nu vor folosi celor deştepţi iar proştii nu le vor înţelege, ei ştiu totul. Aşa că, la ce bun, amintirile?

DE CE DOAMNE?

De multe ori stau şi mă întreb; care este rostul meu pe acest pământ şi ce sunt liber să fac? Mi se cere să am milă şi să-i ajut pe cei ce nu au. Dar, acest mod de a gândi este contrar legilor evoluţiei. În viaţa de toate zilele, doar cei care se abat de la reguli, înving. Câtă milă găseşti la cei ce luptă,la cei care înving? Câtă milă găseşti la un mitropolit ce se sprijină într-o cârjă de aur, pe care, dacă ar vinde-o, cu banii obţinuţi ar putea hrăni o comună, un an întreg. Privesc spre cei ce se întitulează trimişii lui Dumnezeu pe pământ.Mă uit şi mă minunez că nu văr pe nici unul care să facă ceea ce mă îndeamnă pe mine să fac.
Condamnam megalomania lui Ceauşescu, şi de multe ori înjuram setea lui de aplauze. Azi, în biserici, la fiecare slujbă, capii bisericii sunt pomeniţi. Pentru ce merite?
Este adevărat, că un lăcaş de închinăciune nu poate arăta ca o cocină, dar ce are asta comun cu modestia şi umilinţa de care trebuie să dea dovadă un cap al bisericii. De acord, mergi la biserică în straie decente, dar acasă, fii ceea ce vrei să fie alţii. Iisus a predicat, a dus în lume cuvântul lui Dumnezeu şi nu a cerut plată. Szi, nu cunosc un preot care să meargă, fără plată, la căpătâiul unui bolnav.
Fă-ţi biserică în inima ta, şi dacă vrei să contribui cu ceva, contribuie la înălţarea unui lăcaş de închinăciune dar nicidecum să contribui la îmbuibarea unuia ce se crede trimisul lui Dumnezeu pentru a mulge cât mai mult.
Aş fi curios să aflu câţi au auzit de Popa Tanda şi câţi ar fi doritori să-i calce pe urme.
Mai mult chiar, universul ne este prezentat ca o imensă închisoare de unde nu poţi evada pe nicăieri şi eşti constrâns să respecţi nişte reguli pe care dacă nu-ţi convin trebuie să le respecţi altfel, vei plăti o întreagă veşnicie.
Mai dvrema sau mai târziu, fiecare, în viaţa lui se va întreba: DE CE DOAMNE?

DE CE DOAMNE?

un inceput

Acum incep, si sper ca in viitor sa am ce spune si sa pot citi aici idei si sfaturi intelepte de la cei care dores a arunca o privire asupra a ceea ce se spune aici, si la nevoie sa posteze un sfat, o picatura de intelepciune.
preocuparea mea de baza este astrologia. Nu ma cred un meserias. Poate am ajuns abia la gradinita, dar uneori ceea ce spun pare a se confirma.
deocamdata atat. cand voi avea ce spune voi reveni.