Cricău

Nu ştiu prea multă istorie, aşa că voi expune ceea ce cred despre acest sat din judeţul Alba. Spun ceea ce cred şi ceea ce simt. Istoricii, literaţii, psihologii şi moraliştii, nu au decât să mă înjure; cei care mă cunosc, pot şi să mă înjure. Ceea ce voi spune despre oameni şi fapte, acestea s-au petrecut de peste 50 de ani în urmă, aşa că eroii mei, fie că sunt senili fie sunt ţărână.
Voi începe cu prezentarea. Satul Cricău are configuraţia unei delte. Are baza pe drumul ce duce de la Alba Iulia, prin Şard, Ighiu, Bucerdea Vinoasă şi apoi prin Galda de Jos, ajunge la Făgădaiele Gălzii unde se termină în Şoseaua Naţională ce merge Spre Teiuş şi Cluj. Pornind de la şosea, din şes, satul se aşterne şi se tot îngustează, ajunfând să se termine, cu o moară şi o casă a lui niculaie a lui Dura. Apoi drumul din sat merge pe malul unui firicel de apă. Merge şi tot merge vreo 6 km, până la Plăieţi, de unde izvoreşte acel firicfel de apă numit Valea Cricăului.
La începuturi, cred, că o aşezare străveche a fost la poalele dealului dinspre Ighiu, în locul numit la Comoară. Această aşezare a dispărut şi doar arheologii mai pot spune că acolo au fost trăitri oameni.
Abia acum 800 de ani au venit năvălitorii şi s-au aşezat în locul numit la Biserica ungurească, unde au construit o biserică cetate despre care se afirmă că a fost construită înainte de 1276.
Ar mai fi fost ceva şi pe dealul opus, nunmit la Bidişcuţa, dar nu pot spune decât că unii afirmă că încă se mai găsesc cioburi de ceramică.
Se pare că aşa a fost începutul acestei localităţi.