Cuvântul dat

Cineva punea în sarcina lui Karl Marx afirmaţia că "Ţara românească ar trebui să dispară". Nu că aş fi dorit să dispară acel cineva, deoarece m-am sinţit ofensat, dar o asemenea afirmaţie  nu avea darul să mă bucure. Şi atunci mi-am amintit de vorbele unei femei din Cerbăl- Hunedoara. Spunea femeia că pe vremea ungurilor dacă vindeai o bucată de pământ, era suficient să spui primarului despre  tranzacţie, şi în rest totul decurgea de la sine. Când au venit românii, au spus că nu este suficient cuvântul fat trebuie şi hârtii. Când ai obţinut hârtiile, au spus că hârtiile nu sunt bune. Venind la zilele noastre mi-am amintit de zilele în care Victor ponta, de fiecare dată când apărea la TV schimba ceea ce arfimase ultima dată. Punând cap la cap multe întâmplîri traite şi văzute m-am trezit spunând: asta e, nu avem respect pentru cuvântul dat. Sunt neamuri unde se fac tranzacţii de milioane, doar pe cuvântul dat. Cândva mi s-a defectat televizorul. Am mers la un magazin să văd dacă găsesc ceva potrivit. Da, dar costa 1700 roni şi eu nu aveam la mine nici buletinul. A venit patronul şi mi-a spus că nu e nici o problemă, pot să iau televizorul şi să-i duc banii când pot, asta deoarece cunoaşte onestitatea ardelenilor. În 15 ani de când locuiesc în Teleorman, de fiecare dată mi se povesteşte cum au reuşit să fure, să înşele, dar niciodată nu mi s-a spus cum a făcut un sacrificiu pentru a onora cuvântul dat. Şi revenind la afirmaţia lui Marx, se justifică, NU AVEM RESPECT PENTRU CUVÂNTUL DAT. şi când ai în mână soarta unui popor dar nu ai nici cel mai mic respect de sine şi pentru cuvântul dat, istoria te condamnă pe termen lung. Ca individ, când latri ca o curvă, este treaba ta, dar când este vorba de soarta unui neam, nu ai voie să te fluturi. Şi încă ceva, capitaliştii erau mulţumiţi de afacerile cu Ceauşescu deoarece cuvântul lui era o garanţie a corectitudiniiâ, a onestităţii, a respectului pentru cuvântul dat. În rest, priviţi în jur, câtăriţi şi judecaţi.

CERCUL

Un oarecine spunea despre evoluţia societăţii că ar fi ca un cerc. Pentru început societatea trăia sub imperiul unui dictator, apoi dictatura obosită mai slăbea hăţurile şi atunci începea să pună pe alţii să orânduiască, şi astfel noua ordine se numea democraţie. Democraţia, devine mult mai liberală creinc haosul. Dar haosul destrăma ordinea confortabilă a democraţiei şi astfel se impune o nouă ordine: dictatura. Deci, astfel cercul se închide: dictatura naşte ordine, ordinea naşte democraţie, democraţia naşte haosul iar haosul dispare sub forţa dictaturii. Azi, unde suntem oare? Problema este aceea că indiferent de tipul celui care conduce, turma plăteşte oalele sparte de cei care se cred mari conducători. Şi astfel se mai confirmă şi faptul că destinul turmei este acela de a fi tunsă, rasă şi mulsă. Întotdeauna este un bac la stână, mai este berbecul cu talanga şi dacă nu merge pe unde i se spune, i se ia talanga şi uneori chiar şi pielea, apoi, pe de lături mai sunt şi câinii pentru a impune o disciplină "liber" consimţită. Dacă nu s-ar întâmpla aşa cercul nu se închide iar figura se va sparge iar "marii" prieteni vor venim să ne arate cum se distruge o ţar numai şi numai în mod democratic.

Şomeri???

Fraţilor, iubiţi creştini; stau, mă mir şi mă crucesc. La ce anume? Păi, la zilele pe care le trăim. De fapt, nimic nu este nou. În orice perioadă a istoriei, societatea a vieţuit pe felii. În orice moment societatea a fost populată de diverse grupuri de interese. Chiar şi în timpul marilor conflicte militare, unii au dus-o mai bine sau mai puţin bine. De fapt, în principal, turma, tot timpul, a fost tunsă, rasă şi mulsă; de ce ar fi altfel acum? Caracteristica de bază, a celor care au, este nesimţirea şi lipsa de activităţi cu efect pe termen lung. Fiecare vrea totul acum şi aici. Dar, nu pentru a spune banalităţi, am venit eu aici.  Dar, trecând peste toate m-a plesnit o idee, îngroşată de apetitul de a produce tulburări ori de câte ori se pare că lucrurile s-au cam aşezat. Şi uite aşa, mai citind prin presa vremii vedeam chipuri de pălmaşi, de oraş sau de ţarină. Vdeam chipuri scofâlcite, oameni cocârjaţi şi încovoiaţi de multele momente de posturi forţate. Îmi amintesc chiar de zilele în care luam la pachet două felii de pâine unse cu grăaime de porc şi cu ceva felii de ceapă. De multe ori era sărbătoare când aveam la masă poşircă completată cu câteva felii de mămăligă rece, sau caldp, după caz. Şi atunci erau greve aşa cum şi azi avem parte de acest meniu. Da, dar chipurile protestatarilor arată cam altfel. Bunăoară mă uit la marele maestru al demonstraţiilor, dl Dogaru. Acesta se plânge că are o pensie de mizerie şi care se pune în fruntea protestatarilor, şi care TOŢI parcă suferă de obedzitate dureros de accentuată. Cum naiba se face că un om trăin în mizerie precumj domnia sa, are puterea de a sta ore întregi în ger? Apoi, să-mi explice domnia sa, dl Dogaru, cu ce a fost mai riscant să fi un şoarece de birou în armată, în compataţie cu viaţa unui miner. Ei bine, minerii pensionari nu mai urlă că mor de foame, cu toate că există oarecari diferenţe între pensiile militarilor şi pensiile minerilor. Ba mai milt chiar,dl Dogaru ameninţă cu organizarea de noi proteste. Nu are decât să facă ce vrea, dar diminuarile create de instabilitatea poşitică să le plătească domnia sa, să suporte consecinţele până îi va dispărea burtoiul ăla imens şi va ajunge la dimensiunile unui pensionar care se strădueşte să supravieţuiascp dintr-o pensie de 600 lei. Armata? care armară? Avem noi o armară cu adevărat grijulie cu traiul poporului? Au fost vreodată cu adevărat patrioţi? Eu nu cred. Cănd armata a atacat URSS a fost justificat gestul, bogaţii erau ofiţeri, stăteau la căldurică iar trupa vieţuia în mizeria tranşeelor. Apoi ne-am întors cu sovieticii, armata română a mers cu sovieticii, până în munţii Tatra. De fiecare dată conducătorii au găsit explicaţii iar turma a plkătot oalele sparte timp în care băieţii deştepţi s-au pus pe trai nineacă. Cândva, vizavi de proteste, se spunea ca Iliescu să fie lăsat să conducă ţara, azi un oare cine produce tulburări sociale ori de câte ore mergem spre linişte şi spaţiu de mai bine. Oare asta să fie democraţia? Cred că a venit vremea ca acei tulburători ai lineiştei să plătească dacă vânzoleala este organizată numai de amorul artei.

Prăbuşirea.

Prăbuşirea în anonomat aşa cum am simţit-o eu. Imediat după revoluţie am constatat că luptători au fost, cum s-ar spune: puţini am fost şi mulţi am rămas. La orice diakor se manifestau două tipuri de convivi: neica nimeni care se aruncau în dialod înnebuniţi că nimeni nu-şi mai amintea de ei cât au fost de revoluţionari, cum au înfruntat ei securitatea şi cât de combativi erau în şedinţe, câte preriuni s-au făcut asupra lor pentru a primi carnetul roşu. Ceea ce ei omit să spună cum au sabotat într-adevăr munca celor mulţi. Cunosc un caz când, din comoditate, în loc să monteze o garnitură a sudat capacul uinui reductor ceea ce a dus la o pagubă imensă. Ei nu sabotau un regim  de care nu le convenea, ei sabotau din lene, din comoditate, din orice ar fi dus la greutăţi în producţie declansând acţiuni păguboase. Dar mai sunt şi acei care se opuneau în mod conştient şi acţiunile lor aveau note concrete de manifestare inteligentă. Ei, bine,, aceşti oameni se feresc să facă tapaj de opoziţia pe care au manifestat. Ţn timp ce aceşti oameni care erau, cu adevărat, dizidenţi, care au fost participanţi reali la revoluţie.Ei, bine, aceştie se prăbuşesc în anonimat în timp ce lătrăii, şi azi reclamă recunoaşterea lor ca participanţi la revoluţie. Au participat ca observatori de după perdea.De 2000 de ani buruienile se străduiesc săcopleşească ogoarele inteleigenţei carpatine, şi nu se termină; Dumnezeule mare ce sânge curge în vinele acestui neam încât nu se mai terminmă, Ei trimit în anonimat unu dar se nasc alţii 10. Nici când nu ne vom prăbuşi în anonimat.
Uneosi, chiar ar fi bine ca unii dintre ai noştri, să fie cu totul anonimi. Cândva, în gara Keleti din Budapesta, de pe un corideo venea un miros fetid iar sub păturile întinse se vedea o activitate sexuală intensă, Cum m-am simţit eu când un oarecare m-a întrebat ironic "români?" Pe linia lui 7 roşu era o piaşă destul de modestă. Şi totuşi acolo erau ucrainieni, bulgari, unguri şi români. Singurul loc din piaţă unde era o mizerie de nedescris era în sectorul unde erau românii. Ar mai fi de spus multe, dar...la ce va folosi?