Fraude

FRAUDE.
La un post de televiziune, domnul Vadim Tudor susţinea faptul că alegerile au fost fraudate şi la adăpostul întunericului. Adică, să se facă CE? Presupunând că la adăpostul întunericului s-ar fi introdus în urne mai multe buletine de vot ştampilate. Să mă ierte domnul CVT dar argumentul este de tip şcolăresc, părerea mea. Dacă s-ar fi presupus o asemenea metodă de fraudare, soluţia pentru demascare ar fi fost extrem de simplă, s-ar fi comparat numărul de buletine din urnă cu numărul celor de pe lista, care au votat. Or, toţi contestatarii susţin că s-au făcut fraude la adăpostul întunericului, dar nici unul nu vine cu argumentul că s-ar fi comparat numărul buletinelor din urnde cu numărul votanţilor de pe listă. În concluzie, spun eu, trebuie căutate alte argumente pentru a susţine faptul că alegerile a fost fraudate.

Omul politic.

Cum îl văd eu pe omul care se doreşte a fi un participant la conducerea unei ţări. După umila mea părere, azi, nici un politician nu merită a participa la trebile ţării. Imaginea de ansamblu asupra legislaţiei române, mă duce cu gândul la o meştereală, o pânză nouă cu foarte multe găuri, peticită pe ici pe colo de către asmatori care doresc să arate ceva ca fiind o operă de artă dar care de fapt este o treanţă fluturată în vânt. Ca să poţi crea ceva trebuie să fii în primul rând un meseriaş de elită. În cazul de faţă putem spune că nu prea avem aşa ceva. În fiecare domeniu, creerea legilort ar fi necesar a se face de către tehnicieni, care îşi cunosc problemele , care îşi cunosc căile pe care se poate merge. Când legea este gata, apare necesitatea specialistului în legi, mai precis în efectele pe care le-ar avea o lege în contextul general. Aici apare un paradox, o lege bună poate crea haos şi dezastre, şi invers, o lege proastă poate avea un efect liniştitor dar nu rezolvă nimic. Lipsa de respect faţă de aproapele lui face ca omul politic să fie o nulitate indiferent cât de progresist s-ar dori. Aici, este demn de reţinut modul în care un comerciant şi vinde marfa. Clientul nostru este stăpânul nostru. De ce alegătorul nostru nu este şi stăpânul nostru? În campania electorală se fac fel şi fel de promisiuni, se aruncă lături în capul adversarilor politici şi sunt ponegriţi în fel şi chip. Nu am auzit pe nici un politician să spună cam aşa: domnilor, recunoaştem că adversarii noştri au oameni compentenţi, dar ai noştri sunt mult mai buni, mai gospodari. Nu, aşa ceva nu este admis. De ce? Discutam cu un oarecare despre candidaţii la preşedenţie. Spuneam că singurul politgician care a avut un post de conducere, un post în care accedeai prin comopetenţă, este Traian Băsescu. Nu cred că cineva şi-ar da averea pe mâna unui incompetent chiar dacă acesta ar fi fiul său. Cât de este de bun politician este domnul Băsescu, nu ştiu, dar ceea ce ştiu este că a fost acolo unde numai mintea sa, a echipei sale şi ajutorul lui Dumnezez îl ajutau să rezolve problemele pe care marea i le punea în faţă. Acolo nu merge cu pile sau cu relaţii. De aceea sunt coonvins că un om care a avut per mână un colţ de ţară, care a mai si adăugat ceva teren pământului ţării, are oarecari merite în a conduce şi întregul. Un om politic trerbuie să fie cel care pune căruţa sa în spatele remorcii naţiunii, şi dacă tractorul merge, va merge bine şi căruţa; în schimb, a puune căruţa între tractor şi remorcă, întotdeauna rezultatele sunt dezastruoase deşii aparent totul este perfect.