Democraţia – ce am văzut eu?
În satul unde locuiesc sunt mai multe uliţe care se întretaie cu şoseaua ce taie satul în lung. Şoseaua este asfaltată şi toată lumea o ştie ca fiind drumul principal. În una din zile, un tractor a ieşit de pe o uliţă şi a vrut să treacă peste şosea. Din partea stângă, pe şosea venea un autoturism. Aproape că s-au ciocnit deoarece tractoristul a considerat că avea prioritate de dreapta, iar şoferul de pe turism a considerat că avea prioritate de drum principal. Intersecţia nu era semnalizată în nici un fel. Personal am considerat că avea dreptate tractoristul, dar mi s-a spus că nu este adevărat, că toată lumea ştie că şoseaua este de categorie superioară şi că cei ce vin de pe uliţele laterale trebuie să cedeze trecerea oricui vine pe şosea. Am pus şi ipoteza, că toate uliţele satului ar fi asfaltate; de unde ar şti cineva care este drumul principal şi care este drumul secundar? Cei întrebaţi, cu permise de conducere sau nu, susţineau că cel de pe şosea are toate priorităţile. Deci eu eram prostul satului care nu cunoştea regulile de circulaţie pe drumurile publice. Atunci, am luat legea circulaţiei şi iată ce am găsit: „Art. 56. - (1) La intersectiile cu circulatie nedirijata conducatorul de vehicul este obligat sa cedeze trecerea tuturor vehiculelor care vin din partea dreapta.” Deci, se pune întrebarea: cine avea prioritate în cazul în speţă?
Personal consider că tractoristul avea prioritate de dreapta, după lege, cred eu; dar toată lumea mă contrazicea. Şi uite aşa am ajuns la democraţie şi politicieni. Se spune că unde sunt capete mai multe se judecă mai bine şi că este democratic şi bine penru toţi, ca poporul să aleagă pe conducătorii săi. Oare? Păi nu spunea domnia sa Iliescu, că dacă vrei să-ţi meargă bine lasă caii să alerge pe unde vor? Mă gândesc eu, că aşa este şi cu politicianul democrat, spune poporului ce vrea să audă, el va fi ales în mod democratic şi astfel se pune pâinea şi cuţitul în mâna altcuiva. Şi chiar dacă este pâinea ta şi cuţitul tău, tot cum vrea el îţi taie felia cât de mare vrea şi când pofteşte el să facă efortul de a-ţi tăia felia.
Spunea primarul din sat, că a întâlnit cazuri când un primar foarte gospodar nu a fost reales; în schimb, în altă parte, nu poţi circula pe trotuare din cauza bălăriilor şi totuşi primarul a fost reales pentru a treia oară.
Un fenomen ciudat pe care nu mi-l pot explica decât prin faptul că un politician abil promite orice, spune omului ce vrea să audă şi dacă strânge ceva, s-o facă într-un mod cât se poate de discret. Este modest, se îmbracă simplu, uneori chiar sărăcăcios şi parcă spune oamenilor: vedeţi, şi mie îmi merge prost. Asta este România, avem un guvern incompetent, nu pot face mai mult.
Şi atunci merg cu gândul la ceea ce au făcut romanii antici; au desfiinţat sclavia. Democratic, nu?, Umanitar? Da? Vax. Ca sclav, un ins reprezenta o valoare şi stăpânul se simţea obligat să-i asigure sclavului un anume nivel de trai: hrană, adăpost, sănătate. A bătut monedă pe “eşti liber să faci ce vrei. Vax. Acum bogatul angaja braţele de care avea nevoie şi grija lui se rezuma la a plăti munca prestată. Noul sclav nu mai impunea nici un fel de obligaăţii stăpânului. Dacă un muncitor cădea, imediat se găsea un altul şi asta absolut gratuit. Cel care a căzut nu are decât să crape.
Când US au desfiinţat sclavia şi au înfiinţat Liberia pentru cei care se considerau prigoniţi; au plecat mulţi, dar numai pentru a ocupa funcţiile de şefi. Când a fost vorba de braţe de muncă, cei rămaşi nu s-au mai simţit prigoniţi.
Cineva, scria aici pe blog că porcul merge acolo unde păpuşoiul este mai mare. Azi, într-o societate cu sclavia liber acceptată, câţi dintre politicieni ar reuşi dacă nu ar arăta bobul promiţând ştiulete, dacă va fi ales?
Grija lor este propria piele, acesta este motivul pentru care, tot timpul se păstrează un anume compromis între ceea ce promit şi ceea ce dau. Pentru propria securitate, politicienii au grijă ca înfometaţii să nu fie nici prea mulţi şi nici înrăiţi pentru a deveni un pericol.
Actualii politicieni nu sunt interesaţi de nivelul de trai al poporului, un vis prea frumos ca să fie adevărat, ei sunt interesaţi de nivelul de consum. Aşa că este bine ca orice tânăr să ştie să folosească un telefon mobil, să fumeze ţigări fine; iar cei cu bani să consume droguri. Este util penru ei, cei de coloooo…. de sus, ca fiecare pătrăţel să aibă locuitorii lui, să umble pe tabla de şah aşa cum vor domniile lor. Orice piesă care încalcă jocul, este sacrificată: pion, tură, nebun; chiar şi regina este sacrificată dacă nu stă la locul ei.
Pe scurt, democraţie este o mare păcăleală, un mod de a dilua răspunderea. Preoţii, îmbrăcaţi în mătăsuri şi aurituri ne îndeamnă ca din puţinul pe care îl avem să dăm şi nevoiaşilor. Politicienii ne promit că va fi aşa şi pe dincolo, dacă vor fi aleşi. Şi uite aşa se confirmă spusa omului de rand: deşteptul promite şi prostl trage nădejde.
Întrebarea rămâne: întotdeauna cei mulţi gândesc bine?