Postări
Time Management
Acum 13 ani
luni, 24 noiembrie 2008
Demnitate
DESPRE DEMNITATE.
De ce ne merge aşa cum ne merge? Ne întrebăm de foarte multe ori. Viaţa este plină de contradicţii şi nu prea poţi să găseşti răspunsuri. Ori cum a întoarce-o tot cu nedumeriri de alegi. Stai şi te miri că cei care deţin puterea nu au ruşine faţă de oameni şi nici frică de Dumnezeu. Oare chiar aşa să fie? Sau, poate acest mod de exprimare aparţine, în exclusivitate, celor care nu s-au realizat
S-o luăm pâca-pâca. În lupta pentru existenţă, fiecare fiinţă luptă cu armele din dotare şi, se pare că supravieţuiesc doar cei care înving. În biblie se spune că acei care conduc popoarele sunt trimişii lui Dumnezeu şi ca atare trebuiesc respectaţi. Ei bine. Cum se împacă cele două noţiuni? Pe de o parte va trebui să lupţi pentru a învige ar pe de altă parte să fi cap plecat. În lupta pentru existenţă lupţi cu armele din dotare care nu sunt nici drepte nici nedrepte, nici cunstite, nici parşive, sunt arme şi atât. Armele sunt numite nedrepte şi necinstite de către cei învinşi, iar pentru învingători cauzele sunt drepte, armele umane, metodele cinstite.
Când încvingătorii ajung la ciolan, întotdeauna cei din opoziţie au fost nişte dictatori, criminali şi aşa ma departe. Nu mai departe, au venit comuniştii, au fost nişte salvatori, nişte îngeri iar vechii conducători, din trecutul apropiat, au fost nişte exploatatori cruzi, duşmani ai poporului. Au trecut comuniştii. Pentru cei de azi, comuniştii au fost nişte criminali, nişte bandiţi care au distrus poporul, dar ce etichetă vor primi cei de azi când nu vor mai fi?
Sau, mai pe aproape. Sub ochii noştri se întâmplă nişte metamorfeze incredibile. Politicienii din opoziţie, întotdeauna au oamenii cei mai capabili, mari specialişti, gata să se sacrifice pentru binele poporului, pentru binele celor mulţi. Iar cei de la putere sunt nişte incapabilili, nişte cretini. După alegeri, opoziţia de dinainte, ajunsă la ciolan, brusc îşi pierde competenţa, specialiştii se evaporează şi noii guvernanţi, pentru opoziţie, devin nişte incompetenţi, nişte imbecili.
Nu am auzit ca un politician, candidat, să facă o afirmaţie, cam în genul: „este adevărat că guvernanţii de azi s-au străduit să facă ceva, uneori au reşit alte ori nu. Noi vă promitem că ne vom strădui să facem mai mult şi mai bine. Am învăţat din greşelile lor şi ne vom strădui să nu le repetăm. Avem şi noi specialiştii noştri, despre care putem afirma că sunt mult mai buni decât ai lor.”
Toţi marii sportivi recunosc faptul că luptă cu adversari de calitate. Ar fi sub demnitatea lor să afirme că se luptă cu morile de vânt şi cu nişte ciumeţi care habar nu au de ceea ce fac. Refuz să cred că steaua şi-ar face un act de onoare în a se lupta cu echipa FC Cucuieţii din Deal.
Dar politicienii noştri se luptă cu imbecili, cretini, hoţi şi haimanale, şi totuşi cred că este o onoare. Când te lupţi cu un om de onoare, eşti şi tu un om de onoare. Nici un nobil nu s-ar fi lăsat provocat de către o puşlama, la colţul străzii. Dar, când îţi faci un act de onoare în a afirma că te lupţi cu nişte incapabili, tu ce calitate ai?
Vechile familii regale, considerau un act de less-majestate, o crimă, în a dzvălui, metehne, chiar şi reale.
Politicienii de azi, atunci când nu ajung la ciolan, denigrează pe ceilalţi, îi împroaşcă cu noroi ca pe nişte otrepe. Dar ei uită că o femeie care-şi ridică poalele în cap, chiar călugăriţă fiind, tot curvă se pare că este. Poţi crede, oare, a fi onest un om care nu recunoaşte calităţile inamicului? Ce onoare poate avea un om care descriindu-l pe adversarul său, foloseşte cuvinte dntre cele mai triviale?
Personal, nu pun nici un preţ pe omul care nu are capacitatea de a recunoaşte calităţile duşmanului său, ori că i s-a făcut o mare nedreptate. A recunoaşte valoarea duşmanului tău nu te înjoseşte cu nimic. Din contră, ţie ţi se va recunoaşte calitatea de om drept şi luptător onest.
De ce ne merge aşa cum ne merge? Ne întrebăm de foarte multe ori. Viaţa este plină de contradicţii şi nu prea poţi să găseşti răspunsuri. Ori cum a întoarce-o tot cu nedumeriri de alegi. Stai şi te miri că cei care deţin puterea nu au ruşine faţă de oameni şi nici frică de Dumnezeu. Oare chiar aşa să fie? Sau, poate acest mod de exprimare aparţine, în exclusivitate, celor care nu s-au realizat
S-o luăm pâca-pâca. În lupta pentru existenţă, fiecare fiinţă luptă cu armele din dotare şi, se pare că supravieţuiesc doar cei care înving. În biblie se spune că acei care conduc popoarele sunt trimişii lui Dumnezeu şi ca atare trebuiesc respectaţi. Ei bine. Cum se împacă cele două noţiuni? Pe de o parte va trebui să lupţi pentru a învige ar pe de altă parte să fi cap plecat. În lupta pentru existenţă lupţi cu armele din dotare care nu sunt nici drepte nici nedrepte, nici cunstite, nici parşive, sunt arme şi atât. Armele sunt numite nedrepte şi necinstite de către cei învinşi, iar pentru învingători cauzele sunt drepte, armele umane, metodele cinstite.
Când încvingătorii ajung la ciolan, întotdeauna cei din opoziţie au fost nişte dictatori, criminali şi aşa ma departe. Nu mai departe, au venit comuniştii, au fost nişte salvatori, nişte îngeri iar vechii conducători, din trecutul apropiat, au fost nişte exploatatori cruzi, duşmani ai poporului. Au trecut comuniştii. Pentru cei de azi, comuniştii au fost nişte criminali, nişte bandiţi care au distrus poporul, dar ce etichetă vor primi cei de azi când nu vor mai fi?
Sau, mai pe aproape. Sub ochii noştri se întâmplă nişte metamorfeze incredibile. Politicienii din opoziţie, întotdeauna au oamenii cei mai capabili, mari specialişti, gata să se sacrifice pentru binele poporului, pentru binele celor mulţi. Iar cei de la putere sunt nişte incapabilili, nişte cretini. După alegeri, opoziţia de dinainte, ajunsă la ciolan, brusc îşi pierde competenţa, specialiştii se evaporează şi noii guvernanţi, pentru opoziţie, devin nişte incompetenţi, nişte imbecili.
Nu am auzit ca un politician, candidat, să facă o afirmaţie, cam în genul: „este adevărat că guvernanţii de azi s-au străduit să facă ceva, uneori au reşit alte ori nu. Noi vă promitem că ne vom strădui să facem mai mult şi mai bine. Am învăţat din greşelile lor şi ne vom strădui să nu le repetăm. Avem şi noi specialiştii noştri, despre care putem afirma că sunt mult mai buni decât ai lor.”
Toţi marii sportivi recunosc faptul că luptă cu adversari de calitate. Ar fi sub demnitatea lor să afirme că se luptă cu morile de vânt şi cu nişte ciumeţi care habar nu au de ceea ce fac. Refuz să cred că steaua şi-ar face un act de onoare în a se lupta cu echipa FC Cucuieţii din Deal.
Dar politicienii noştri se luptă cu imbecili, cretini, hoţi şi haimanale, şi totuşi cred că este o onoare. Când te lupţi cu un om de onoare, eşti şi tu un om de onoare. Nici un nobil nu s-ar fi lăsat provocat de către o puşlama, la colţul străzii. Dar, când îţi faci un act de onoare în a afirma că te lupţi cu nişte incapabili, tu ce calitate ai?
Vechile familii regale, considerau un act de less-majestate, o crimă, în a dzvălui, metehne, chiar şi reale.
Politicienii de azi, atunci când nu ajung la ciolan, denigrează pe ceilalţi, îi împroaşcă cu noroi ca pe nişte otrepe. Dar ei uită că o femeie care-şi ridică poalele în cap, chiar călugăriţă fiind, tot curvă se pare că este. Poţi crede, oare, a fi onest un om care nu recunoaşte calităţile inamicului? Ce onoare poate avea un om care descriindu-l pe adversarul său, foloseşte cuvinte dntre cele mai triviale?
Personal, nu pun nici un preţ pe omul care nu are capacitatea de a recunoaşte calităţile duşmanului său, ori că i s-a făcut o mare nedreptate. A recunoaşte valoarea duşmanului tău nu te înjoseşte cu nimic. Din contră, ţie ţi se va recunoaşte calitatea de om drept şi luptător onest.
duminică, 23 noiembrie 2008
luni, 3 noiembrie 2008
Cadrele didactice
Locuiesc într-o comună teleormăneană şi, întâmplător sau nu, am tangenţe cu unele cadre didactice. Mai urmăresc şi la TV lupta acestor cadre pentru un trai mai bun. Au dreptate? Poate. Dar nu am văzut la ei nici cel mai mic gest de a luta pentru a fi trataţi mai decent.
Îmi amintesc de vremea când eram elev la cursul elementar, la o şcoală dintr-un sat de munte, din Ardeal. Învăţătorul meu avea vârsta de 18 ani, bunicul meu avea 57. Dar, când bunicul meu trecea pe lângă domnul învăţător, ridica pălăria şi îl saluta pe domnul învăţător.
Azi, elevi din clasele mari, ies în parcul din faţa şcolii, beau bere şi fumează nîn văzul lumii. Elevul are toate drepturile, profesorii nici unul. Un pensionar CAP are o pensie mizerie după o muncă de o viaţă în câmp. Elevul primeşte 2,8 milioane doar să fie prezent la şcoală, şi nu se duce. Profesorul nu poate face nimic. Nu-i poate reţine alocaţia, nu-l poate pedepsi în nici un fel.
Se poate spune că multe dintre cadrele didactice sunt atât de umilite că stai şi te întrebi dacă un salar de 50 de milioane ar acoperi toate umilinţele pe care la îndură un cadru didactic. Nu ei ar trebui umiliţi ci acei politicieni care fac orice numai legi inteligente nu. Sunt ţări unde legi de sute de ani îşi menţin eficacitatea, în timp ce la noi sunt legi care dispar imediat ce au fost publicate. Ce caută în parlament acei analfabeţi care fac legi la comandă şi le votează între doi pui de somn?
Domnilor demnitari, redaţi cadrelor didactice demnitatea, obligaţi elevul să afle că un cadru didactic trebuie respectat, obligaţi părinţii să-şi educe odraselele în respect faţă de carte şi cultură. Domnilor parlamentari, daţi cadrelor didactice instrumentele necesare pentru a-şi impune respectul.
De multe ori stau şi mă întreb în slujba cui sunt cei care deţin puterea, când alocaţia pentru puşcăriaşi şi elevi, depăşeşte cu mult pensia unor bătrâni care şi-au lăsat sănătatea pe ogoare pentru a produce o pâine, de care, uneori, nu au avut parte?
Îmi amintesc de vremea când eram elev la cursul elementar, la o şcoală dintr-un sat de munte, din Ardeal. Învăţătorul meu avea vârsta de 18 ani, bunicul meu avea 57. Dar, când bunicul meu trecea pe lângă domnul învăţător, ridica pălăria şi îl saluta pe domnul învăţător.
Azi, elevi din clasele mari, ies în parcul din faţa şcolii, beau bere şi fumează nîn văzul lumii. Elevul are toate drepturile, profesorii nici unul. Un pensionar CAP are o pensie mizerie după o muncă de o viaţă în câmp. Elevul primeşte 2,8 milioane doar să fie prezent la şcoală, şi nu se duce. Profesorul nu poate face nimic. Nu-i poate reţine alocaţia, nu-l poate pedepsi în nici un fel.
Se poate spune că multe dintre cadrele didactice sunt atât de umilite că stai şi te întrebi dacă un salar de 50 de milioane ar acoperi toate umilinţele pe care la îndură un cadru didactic. Nu ei ar trebui umiliţi ci acei politicieni care fac orice numai legi inteligente nu. Sunt ţări unde legi de sute de ani îşi menţin eficacitatea, în timp ce la noi sunt legi care dispar imediat ce au fost publicate. Ce caută în parlament acei analfabeţi care fac legi la comandă şi le votează între doi pui de somn?
Domnilor demnitari, redaţi cadrelor didactice demnitatea, obligaţi elevul să afle că un cadru didactic trebuie respectat, obligaţi părinţii să-şi educe odraselele în respect faţă de carte şi cultură. Domnilor parlamentari, daţi cadrelor didactice instrumentele necesare pentru a-şi impune respectul.
De multe ori stau şi mă întreb în slujba cui sunt cei care deţin puterea, când alocaţia pentru puşcăriaşi şi elevi, depăşeşte cu mult pensia unor bătrâni care şi-au lăsat sănătatea pe ogoare pentru a produce o pâine, de care, uneori, nu au avut parte?
sâmbătă, 1 noiembrie 2008
Tibru
Este vorba despre satul Tibru aparţinător comunei Cricău din judeţul Alba. Acest sat a intrat în istorie prin faptul că pe dealul dintre Tibru şi Benic s-a încheiat armistiţiul dintre trimişii lui Horea şi autorităţile maghiare.
Dar aici vreau să aduc vorba cu totul despre altceva. Undeva pe dealul Bidişcuţei, este un platou, cunoscut de mine în copilărie ca "la Cireş" asta deoarece, acolo, între ogoare se afla un cireş imens unde mergeau lucrătorii câmpului, în timpul verii, să se odihnească la amiază. Acolo s-au găsit cioburi de ceramică, fapt care mă duce gândul că zona a fost locuită în vechime.
Un fapt interesant este acela că, azi, satul este aşezat undeva mai înspre munte. Oamenii din acest sat au toate caracteristicile moldovenilor. Vorbă, comportament şi mărog, tot tacâmul.
Această caracteristică mă duce la gândul să emit no ipoteză. Probabil, că după moartea lui Mihai Viteazu, la Gorăslău, un anumit număr de ostaşi moldoveni s-or fi stabilit aici. Poate greşesc, dar dacă duci un moldovean get-beget şi îl laşi între tibreni, îţi va fi foarte greu să-l descoperi.
Poate greşesc în ceea ce priveşte originea satului, dar în ceea ce priveşte omul din Tibru, susţin că aşa este.
Dar aici vreau să aduc vorba cu totul despre altceva. Undeva pe dealul Bidişcuţei, este un platou, cunoscut de mine în copilărie ca "la Cireş" asta deoarece, acolo, între ogoare se afla un cireş imens unde mergeau lucrătorii câmpului, în timpul verii, să se odihnească la amiază. Acolo s-au găsit cioburi de ceramică, fapt care mă duce gândul că zona a fost locuită în vechime.
Un fapt interesant este acela că, azi, satul este aşezat undeva mai înspre munte. Oamenii din acest sat au toate caracteristicile moldovenilor. Vorbă, comportament şi mărog, tot tacâmul.
Această caracteristică mă duce la gândul să emit no ipoteză. Probabil, că după moartea lui Mihai Viteazu, la Gorăslău, un anumit număr de ostaşi moldoveni s-or fi stabilit aici. Poate greşesc, dar dacă duci un moldovean get-beget şi îl laşi între tibreni, îţi va fi foarte greu să-l descoperi.
Poate greşesc în ceea ce priveşte originea satului, dar în ceea ce priveşte omul din Tibru, susţin că aşa este.
Astrologie
Poate îi va folosi cuiva ceea ce fac eu. În ale astrologiei, nu mă dau balenă şi nici la poarta mea nu se stă la coadă. În tot ceea ce fac, se poate spune că numai disperaţii mă găsesc. Da, uneori mai acord şi eu câte oarece mângâiere, dar nu am pretenţia de a fi mafalda.
De 18 ani mă ocup de această ramură a ceea ce se vrea ştiinţă. De fapt este un ceva între concret şi abstract. Am încercat să mai fac şi eu câte ceva, să aduc mângâiere, să-i spun omului cine este şi dece este aşa.
Mi se poate spune "colacul de salvare sau paraşută". Asta nu însemnează că toţi care apelează la mine sunt slvaţi. Am experienţa pe care o am şi faptul că am putut publica în SUA, 52 de rticole, câte unul săptămânal, se poate spune că cineva a citit, totuşi, multe dintre articolele mele. Este adevărat că modul meu de a analiza un subiect şi de a încerca să dau soluţii, nu este tocmai ortodox şi nici tocmai profesional în sensul cunoscut al cuvântului. Sunt aşa cum sunt şi de multe ori, se pare, că prin ceea ce fac repect principiul "să încerc să construiesc ceva" şi dacă nu reuşesc, măcar să nu dărâm şi nici să nu dau speranţe deşarte. nu spun omului ceea ce vrea să audă, eu încerc să descopăr originea răului şi să-i spun omului ce are de făcut dacă doreşte să îdrepte lucrurile.
Cineva îmi spunea o rugăciune: dă-mi Doamne puterea de a schimba ceea ce se poate schimba, tăria de a suporta ceea ce nu se poate schimba şi înţelepciunea de a le recunoaşte. Cam aşa încerc să lucrez şi cu subiectul, să-i arăt ce poate schimba şi care, sper, să vie rezultatul; să suporte ceea ce nu poate schimba şi, probabil, să se străduiască să aibă înţelepciunea să nu acţioneze împotriva vântului.
Azi, se suferă cel mai mult pentru faptul că străduinţele noastre nu aduc rezultate la nivelul doriţelor. Şi, de cele mai multe ori constatăm, că de fapt, dorinţele noastre frizeaă absurdul. Când poţi sări la 120 cm şi pui ştacheta la 122, eşti totuşi motivat de speranţa că nu vei doborâ ştacheta. Dar dacă pui ştacheta la 150 cm, vei fi doborât de disperare pentru că nu vei ajunge niciodată atât de sus.
În concluzie, prin ceea ce fac eu în astrologie, încerc să-l ajut pe om să înţeleagă care îi sunt puterile şi de la ce nivel dorinţa se transformă din speranţă în coşmar.
De 18 ani mă ocup de această ramură a ceea ce se vrea ştiinţă. De fapt este un ceva între concret şi abstract. Am încercat să mai fac şi eu câte ceva, să aduc mângâiere, să-i spun omului cine este şi dece este aşa.
Mi se poate spune "colacul de salvare sau paraşută". Asta nu însemnează că toţi care apelează la mine sunt slvaţi. Am experienţa pe care o am şi faptul că am putut publica în SUA, 52 de rticole, câte unul săptămânal, se poate spune că cineva a citit, totuşi, multe dintre articolele mele. Este adevărat că modul meu de a analiza un subiect şi de a încerca să dau soluţii, nu este tocmai ortodox şi nici tocmai profesional în sensul cunoscut al cuvântului. Sunt aşa cum sunt şi de multe ori, se pare, că prin ceea ce fac repect principiul "să încerc să construiesc ceva" şi dacă nu reuşesc, măcar să nu dărâm şi nici să nu dau speranţe deşarte. nu spun omului ceea ce vrea să audă, eu încerc să descopăr originea răului şi să-i spun omului ce are de făcut dacă doreşte să îdrepte lucrurile.
Cineva îmi spunea o rugăciune: dă-mi Doamne puterea de a schimba ceea ce se poate schimba, tăria de a suporta ceea ce nu se poate schimba şi înţelepciunea de a le recunoaşte. Cam aşa încerc să lucrez şi cu subiectul, să-i arăt ce poate schimba şi care, sper, să vie rezultatul; să suporte ceea ce nu poate schimba şi, probabil, să se străduiască să aibă înţelepciunea să nu acţioneze împotriva vântului.
Azi, se suferă cel mai mult pentru faptul că străduinţele noastre nu aduc rezultate la nivelul doriţelor. Şi, de cele mai multe ori constatăm, că de fapt, dorinţele noastre frizeaă absurdul. Când poţi sări la 120 cm şi pui ştacheta la 122, eşti totuşi motivat de speranţa că nu vei doborâ ştacheta. Dar dacă pui ştacheta la 150 cm, vei fi doborât de disperare pentru că nu vei ajunge niciodată atât de sus.
În concluzie, prin ceea ce fac eu în astrologie, încerc să-l ajut pe om să înţeleagă care îi sunt puterile şi de la ce nivel dorinţa se transformă din speranţă în coşmar.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
