Căile Domnului

Am stat, şi am încercat, de multe ori, să înţeleg acele cuvinte care spun că "necunoscute sunt căile Domnului". Şi uite aşa am ajuns să le caut în viaţă. Am găsit totuşi ceva. Când au venit comuniştii la putere, putere nouă cerea armată nouă şi astfel au fost chemaţi sub arme fii ai poporului, cu origine sănătoasă. Şi astfel, instruiţi au fost timp de trei ani, fiii poporului cu un pachet de "militar" zilnic şi 7,50 pe lună. Dar tinerii care nu aveau origine sănătoasă erau duşi la muncă "forţată" cu o hrană, pot spune decentă şi cu o retribuţie cu un minim de 300 şi până la 1500 lei pe lună pentru cei care lucrau în minele de uraniu.
Trecut-au anii şi azi, acei persecutaţi, azi sunt pensionari şi, în baza unor legi speciale, mai iau şi câte ceva sporuri la pensie.
Cu învăţământul tot cam aşa s-a petrecut. Pentru fiii poporului s-au făcut şcoli profesionale şi apoi "tineret mândria ţării pe şantiere să construim o ţară nouă". Fiii şcoliţilor s-au şcolit şi ei. La început se mai făcea oarecare treabă cu un steag şi trei lozinci, dar mai apoi au văzut comuniştii pentru a construi socialismul mai este nevoie şi de tehnicieni bine pregătiţi, şi astfel, fiii foştilor îndruma poporul să pună osul la muncă pentru construirea socialismului.
Trecut-au anii. Trecut-a şi comunismul, şi cine credeţi că deţine puterea? TOT EI.
Şi ca atare: LA VREMURI NOI, TOT EI ŞI AI LOR.

Pâinea

Este foarte dureros când ai pâinea şi nu te-ai învrednicit să ai şi traistă. Cu pâinea ta în traista altuia, mănânci când vrea el şi cât doresc muşchii lui.
Avem pâinea în mâinile noastre dar am pus-o în traista parlamentarilor. Mâncăm după voia lor şi îşi iau şi ei tainul din ceea ce noi le-am încredinţat spre a ne gospodări.
Nu mai departe de legea prin care se măresc salariile profesorilor; de ce numai lor? Presupun că cei mai mulţi din parlament, fie medici, avocaţi, ingineri, fiecare dintre ei mai are si un post de profesor pe uneva oare unde.
Dar o întrebare nu-mi dă pace. Ca să fii un profesor performant trebuie să citeşti, să te documentezi, trebuie să ai ore de lasborator; în fine, trebuie să te documentezi până îţi sar capacele. Aceşti domni parlamentari care se înfuptă cu atâta nonşalanţă, din pâinea noastră, când mai citesc legile pe care le votează, când se mai documentează pentru a fi profesori de performanţă? Şi apoi, mai pe scurt, cum îşi justifică ei pâinea boanfă pe care o halesc după care merg în parlament unde dorm ca nişte valize în gară?
Nu ştiu dacă cineva o să citească aceste rânduri, nici dacă vreun suspus îşi va arunca privirile, dar sunt sigur că nimănui nu i se va zbârli nici măcar un fir de păr.
Dacă cineva spune un cuvânt mai violent la adresa celor de sus, imediat este legat ca terorist, dar ei care jefuiesc o ţară şi înfometează un popor cine la dă soarta lui pingelică?

Retributia profesorilor

De la bun început, precizez, că şi în casă la mine sunt două persoane cadre didactice, şi eu consider că retribuţia este mică, etc. Dar, eliminnd orice sentimentalism, voi încerca să arăt aici că nici unu din zece, dintre cadrele didactice, nu-şi merită retribuţia, nici asta, aşa amărâtă cum este. Argumente? Cu carul.
În primul rând, cei care au îmbrăţişat meseriade dascăl, nici pe departe nu pot afirma că nu au ştiut care sunt riscurile meseriei. Dacă nu au ştiut însemneazî că de, bunăseamă sunt proşti şi ca atare nu au ce căuta în învăţământ; iar dacă au ştiut de ce nu-şi fac meseria pentru care au optat?
- Mai zilele trecute, într-o staţie de autobuz eram două persoane: eu şi o femeie gravidă. La urcare, am constatat că nu mai era nici un loc liber, ba chiar erau persoane şi în picioare. Majoritatea locurilor erau ocupate de elevi care veneau de la şcoală, în mare parte liceeni. Am strigat:"Măi, cine oferă un loc unei femei gravide." Credeţi că s-a sculat cineva să-i ofere loc? Aş. Nesimţirea de care au dovadă aceşti copii dovedeşte inexistenţa unor părinţi capabili de a-şi creşte copii cu un minim bunsimţ şi incompetenţa sau indolenţa dascălilor de a ne educa odraslele.
Copii lipsesc de la cursuri, chiar dacă sunt plătiţi să meargă la şcoală. Elevii nu ştiu să spună "Vă rog, mulţumesc, bunăziua, să ofere un loc într-un mijloc de transport, să se comporte civilizat."
Pe de o parte, dascălii sunt desconsideraţi, nu au mijloace de constrângere pentru a combate bulibăşeala din şcoli, iar pe de altă parte, multe dintre rebuturile societăţii îşi găsesc un culcuş cald la catedră.
Aşa că se naşte întrebarea: la cel bun un salariu mare pentru nişte incompetenţi. În ceea ce priveşte existenţa haimanalelor în şcoli, la ce bun să plătesc eu nişte viitori declasaţi?
Am văzut cum inspectorii fac presiuni asupra profesorilor să nu lase elevii corigenşi sau repetenţi pentru ca nu cumva să se afle despre incompetenţa lor. Dacă un elev refuză să meargă la şcoală profesorul este obligat, de către inspector, să nu lase haimanaua repetentă. Dar, înălţimea sa, nu are nici un argumente al competenţei, pentru a îndruma şi iumina pe domnul profesor spre a transforma o aimana îbntr-un elev cât de ct decent.
Domnilor care doriţi o românie fără români, ţineţi minte: de două mii de ani, vecinii şi "prietenii" se străduiesc să facă să dispară acest neam carpatin şi nu au reuşit. Dar voi, lăturile otrăvite ale acestui veac, sigur ve-ţi rămânea în istorie ca trădători de neam, care, oricum în loc să dispară, vă va învăţa pevoi cum se scrie istoria.

De ce eu?

Între uzul şi abuzul de drept, se pare că nu este nici o graniţă. Abuzul de drept, este determinat de lipsa de răspundere din partea celor care fac legile.
În codul penal se face precizarea că nimeni nu are dreptul să-şi facă dreptate singur. Totul este perfect până acolo unde apare abuzul de drept. Şi, pentru că aşa este corect, punerea pe tapet a unor exempe, se înţelege de la sine. Un prim exemplu. Un procuror, conştient sau nu, intenţionat sau nu încalcă o normă de drept internaţional şi anume, impune aplicarea unei legi a statului român pe teritoriul numit "ţara nimănui" şi arestează un cetăţean român. Dacă a acţionat acolo unde nimeni nu are dreptul să-şi impună forţa, noi ce am căutat acolo? Cine va răspunde pentru comiterea acestui act? Sau, un alt exemplu. Un judecător, încalcă flagrant drepturile omului şi condamnă un cetăţean român la ani grei de închisoare. Omul, pe bună dreptate, nemulţumit, se adresează instanţelor internaţionale şi câştigă procesul. Omul primeşte despăgubiri şi, statul român plăteşte. De ce nu cel care a comis greşeala? Dar mai poate fi şi un alt aspect. Judecătorul, în înţelegere cu inculpatul, pronunţă o sentinţă intenţionat atacabilă. Condamnatul câştigă procesul la instanţele internaţionale şi primeşte, frumuşel, despăgubiri o sumă importantă, pe care apoi o împarte cu ce interesaţi. Este foarte comod să stai la închisoare câteva luni în schimbul a câtorva zeci de mii de euro.
Sau un alt exemplu. Mulţi politicieni merg peste hotare, propriuzis fac excursii pe banii noştr. Fac legi anapoda fără răspunderi din partea celor care le încalcă.
Să vă dau un exemplu concret. Am nişte drepturi, în baza unei legi. Fiindcă nu le primesc, am căutatlegea. Această lege este atât de stufoasă, cu atâtea trimiteri încât nici nu mă miră de ce mulţi judecători pronunţă sentinţe după ureche. Eu nu-mi primesc drepturile, dar nimeni nu răspunde pe această temă.
Unul fură o găină şi putrezeşte în închisoare, altul fură bunuri de miliarde şi scapă. Nu întreb cine a furat, dar întreb de ce bunuri existente ca: instalaţii de irigat, sere, şi alte bunuri legate direct de alimentaţia omului, nu numai că nu au fost păstrate dar au fost distruse şi nimeni nu răspunde. Pe vremuri, te mai duceai la primul cecretar, mai reclamai la partid, azi, la cine te duci?
Se fac distrugeri şi se fură de miliarde iar statul român plăteşte; de unde? Din pâinea noastră care tăiată felii din ce în ce mai mici va ajunge să dispară cu totul.
Nu sunt bani pentru binele celor mulţi dar sunt bani pentru a crea parlamentarilor condiţii la care nici Ceauşescu nu a visat. Cine plăteşte?
Afirm aici fără teama de a greşi, nu vom avea o viaţă cât de ct decentă, decât atunci când cei care fac legile vor avea în sânge acel bun simţ care îi va opri de la a comite atentate la viaţa naţiunii. Să dormi, în parlament, ca o valiză în gară şi apoi să pretinzi salarii imense şi pensii nelimitate, asta este cea mai cruntă sfidare a bunului simţ şi a încrederii pe care omul de rând ţi-a încredinţat-o în speranţa că ve fi un luptător pentru binele neamului.
Aşa că se naşte, de la sine, întrebarea: "De ce să plătesc eu, cetăţean de rând, incompetenţa şi i rapacitatea TRIMIŞILOR NOŞTRI?

Cricău2

Scriam, într-un blog pe care nu-l mai pot accesa, despre cimitirul unguresc din Cricău. Am fost învinuit de plagiat, învinuire ce venea din partea unui domn annonius. Vă aduc la cunoştinţă că am destule amintiri despre Cricău, aşa că nu am motive de plagiat, cu atât mai mult cu cât aici relatez doar evenimente trăite de mine sau auzite de la bătrânii satului.
Că romanii au vechime este adevărat, dar am unele nedumeriri. Ungurii au dominat în Ardeal 800 de ani şi românii nu şi-au uitat obiceiurile şi limba şi nici nu prea s-au omorât cu învăţarea limbii maghiare. Cât despre daci, se afirmă că şi-au uitat limba în numai 150 de ani. Măi, măi, dar cum se face că Decebal, în relaţiile cu Roma nu a avut nevoie de translatori? Apoi mai am o nedumerire, nu ştiu dacă celţii, în trecerea lor pe la Piatra Craivii, au făcut-o înainte sau după întemerea Rome.
Cimitirul unguresc este şi azi, iar pietrele funerare mai stau mărturie. Căt despre trecerea celţilor pela Piatra Craivii, stau mărturie discurile de piatră pe care se sprijineau stâlpii, de lemn, al lăcaşului de cult construit acolo.
Dacă ceva nu am văzut, nu înseamnă că nu există. Mergeţi acolo şi veţi vedea câtă istorie poate să încapă pe un palmă de pământ.
Ce dovadă poate fi mai concludentă, că acolo a fost un centr cultural, căci şi azi, oamebnii craivei se deosebesc net de ceilalţi dein jur, prin comportament, gospodărit şi acel Ş folosit în vorbire.
Am mai rămas mirat şi de faptul că fii lor din clasele 5 şi mai sus, pentru a merge la Cricău la şcoală, sunt duşi cu căruţa, pe rând şi nu sunt lăsaţi la mila statului şi nici a primăriei. Părinţii ştiu că numai prin carte poţi fiş fie şi oier, dar de calitate. Mulţi ani au fost izolaţi, sus la Piatra Craivii, şi astfel şi-au conservat caracteristica unui neam de soi.

Cricău2

Scriam undeva, că am fost mirat când vizitând cimitirul unguresc din Cricău, de lângă casa unui vechi cricăuan, că am fost mirat când am văzut pietrele de mărmânt culcate. Discutând cu un maghiar, acesta mi-a spus că obiceiul de a pune culcae pietrele funerare, este un obicei al evreilor unguri.
Mi s-a reproşat că plagiez din Wilipendia. Acest domn annonimus dacă doreşte să ştie, am amintiri din cricău încă de acum 60 de ani. Despre Cricău scriu ce am trăit, am văzut sau mi-au povestit bătrâni den sat.
Nu am pretenăţii savante, scriu aici pentru sufletul meu, iar dacă cineva doreşte poate citi, comenta, înjura. Treaba lui.
În ceea ce priveşte "ungurii", pentru mine nu există decât oameni şi neoameni bde naţionalitate română, maghiară şi altele.
Despre vechimea oamenilor acestor locuri, pot spune doar că la Piatra Craivii sunt urme ale unor construcţii celtice. Personal nu cred că pe vremea aceea romanii considerau Marea Mediterană ca un lac interior.
Aici sunt multe de spus, dar, mă voi rezuma la unele constatări personale.
Îmi amintesc de vremea când eram copil. Primăvara, mai ales, în zilele de sărbătoare, fie preotul Munteanu fie primarul Iuliuţ Mitrofan, aveau obiceiul de a se plimba de-alungul satului. Pe la porţi, săteni se adunau şi jucau cărţi (câte un filcău). Primarul sau preotul se oprea pe la ei şi intra în vorbă cu ei. Îl întreba pe Ion dacă vaca mai este bolnavă, îl mai certa pe Gheorghe că fiul lui face bolunzâi, îl mai întreba pe Niculae a lui Coti dacă Ana s-a înzdrăvenit. Îl felicita pe Pătru lui Beciu că s-a mai datpe brazdă şi era supărat că Laie zis Beligă se tot ţine de furtişaguri. În acei ani, primarul a avut grijă ca satul să aibă un trotuar pietruit, trotuar din care unele părţi mai sunt şi azi, în partea pe vale, de la podul lui Trăian la Vinii şi până la puntea lui Lenuţa de la boltă, pe la Grofu, şi pe la şcoală. Aşa era atunci, cum şaptezeci de ani.

Pacepa şi ai lui.

Nu prea înţeleg mare lucru între a fi erou sau criminal de război. Citeam pe undeva că ofiţerii lui Napoleon au refuzat să predea armele, atunci când au fost învinşi la Waterloo. Au predat armele abia atunci când împăratul i-a dezlegat de jurământul depus. Fiind dezlegaţi, au predat armele, învingătorilor şi nimeni nu i-a mai bulversat cu fel şi fel de presupuneri şi persecuţii.
Azi, mă întreb, mai poţi depune un jurământ de credinţă faţă de cineva? Pacepa a depus jurământ Partidului, dar se naşte întrebarea: securitatea statului român pe cine apăra? Cine a suferit pagubele imense provocate de trădarea generalului? În slujba cui era PCR. Nici un partid nu poate fi puternic fără un popor prosper. Cred că şi Partidul Comunist Român se dorea puternic şi independent; cred că şi comuniştii doreau o ţară prosperă, tocmai pentru a fi puternici. Atunci, pe cine a trădat Pacepa, el şi ceilalţi trădatori. Le spun trădători, deoarece, indiferent pe cine au trădat, tot trădători se numesc. Trebuie să ai un obraz de toval pentru ca după ce te-ai murdărit cu tradarea neamului tău, să mai vii să mai ai şi pretenţii. Nu eu am spus:"iubesc trădarea dar urăsc trădătorii". Nu cumva mai doresc să fie şi despăgubiţi, să fie medaliaţi?
Dacă atunci au trădat, garantează cineva că nu vor mai trăda? Se spune că: greşeala repetată devine obicei. Au depus un jurământ, cine i-a dezlegat? Şi-au trădat neamul, cine le spală ruşinea? Au venit cu pretenţii că au luptat pentru neam. Au protestat ei în stradă? Au declarat ei greva foamei?Au protestat la posturile străine? Ce au riscat ei? Vă spun, au riscat să li se termine arginţii primiţi pentru trădare. Au muncit ei pe acolo? Au transpirat de efort? Au fost ei la plug? Au cerşit pe străzi? Or arginţii primiţi au fost oferiţi ca ajutor social.
Nu cred că istoria îi va reţine ca EROI. Chiar şi peste ani, tot TRĂDĂTORI se vor numi. Ruşinea de a fi trădător de neam, nimeni nu o poate şterge. Dacă ar fi fost spioni, mă rog, asta le era meseria, dar să trădezi neamul tău, doamne ce păcat, un PĂCAT DE NEIERTAT.

Cricău

Nu ştiu prea multă istorie, aşa că voi expune ceea ce cred despre acest sat din judeţul Alba. Spun ceea ce cred şi ceea ce simt. Istoricii, literaţii, psihologii şi moraliştii, nu au decât să mă înjure; cei care mă cunosc, pot şi să mă înjure. Ceea ce voi spune despre oameni şi fapte, acestea s-au petrecut de peste 50 de ani în urmă, aşa că eroii mei, fie că sunt senili fie sunt ţărână.
Voi începe cu prezentarea. Satul Cricău are configuraţia unei delte. Are baza pe drumul ce duce de la Alba Iulia, prin Şard, Ighiu, Bucerdea Vinoasă şi apoi prin Galda de Jos, ajunge la Făgădaiele Gălzii unde se termină în Şoseaua Naţională ce merge Spre Teiuş şi Cluj. Pornind de la şosea, din şes, satul se aşterne şi se tot îngustează, ajunfând să se termine, cu o moară şi o casă a lui niculaie a lui Dura. Apoi drumul din sat merge pe malul unui firicel de apă. Merge şi tot merge vreo 6 km, până la Plăieţi, de unde izvoreşte acel firicfel de apă numit Valea Cricăului.
La începuturi, cred, că o aşezare străveche a fost la poalele dealului dinspre Ighiu, în locul numit la Comoară. Această aşezare a dispărut şi doar arheologii mai pot spune că acolo au fost trăitri oameni.
Abia acum 800 de ani au venit năvălitorii şi s-au aşezat în locul numit la Biserica ungurească, unde au construit o biserică cetate despre care se afirmă că a fost construită înainte de 1276.
Ar mai fi fost ceva şi pe dealul opus, nunmit la Bidişcuţa, dar nu pot spune decât că unii afirmă că încă se mai găsesc cioburi de ceramică.
Se pare că aşa a fost începutul acestei localităţi.

La ce bun

Se spune că Dumnezeu i-a dat omului toate bunătăţile pământului şi ca să-şi bată joc de el i-a lăsat amintirile.
Este adevărat, dar numai dacă ai amintiri, dar dacă nu ai? Doamne ce fericire. Când eşti tânăr eşti gata să nu ai amintiri, să nu vezi nimic din ceea ce se întâmplă în jurul tău, să fii legat la ochi când iubeşti. Dar când nopţile devin nesfârşite, când începi să despici firul în enşpemii de părţi, când începi să revezi evenimente şi să-ţi dai seama de ratările din viaţă, abia atunci încep oftaturile.
Şi atunci, la ce bun să ai amintiri? Aşa, doar de dragul de a-ţi umple orele de neodihnă şi nesomn?
Dacă îţi rumegi amintirile, înseamnă că ai burta plină şi vârsta te menăţine treaz. Un bolnav se gândeşte la durerile lui. Tu, din lipsă de altceva, începi să depeni amintiri şi să numeri ratările.
Nu voi căuta să mă justific. Voi spune aici idei, amintiri şi comentarii, fără să caut a crea aici un tot unitar. Voi expune amintiri, idei, comentarii despre ceea ce îmi vine în minte. Comentatorii, dacă vor fi, să nu-mi caute exactitatea afirmaţiilor şi nici să-mi critice ideile. Creadă fiecare ce vrea. Sfaturi nu dau. Sfaturile nu vor folosi celor deştepţi iar proştii nu le vor înţelege, ei ştiu totul. Aşa că, la ce bun, amintirile?

DE CE DOAMNE?

De multe ori stau şi mă întreb; care este rostul meu pe acest pământ şi ce sunt liber să fac? Mi se cere să am milă şi să-i ajut pe cei ce nu au. Dar, acest mod de a gândi este contrar legilor evoluţiei. În viaţa de toate zilele, doar cei care se abat de la reguli, înving. Câtă milă găseşti la cei ce luptă,la cei care înving? Câtă milă găseşti la un mitropolit ce se sprijină într-o cârjă de aur, pe care, dacă ar vinde-o, cu banii obţinuţi ar putea hrăni o comună, un an întreg. Privesc spre cei ce se întitulează trimişii lui Dumnezeu pe pământ.Mă uit şi mă minunez că nu văr pe nici unul care să facă ceea ce mă îndeamnă pe mine să fac.
Condamnam megalomania lui Ceauşescu, şi de multe ori înjuram setea lui de aplauze. Azi, în biserici, la fiecare slujbă, capii bisericii sunt pomeniţi. Pentru ce merite?
Este adevărat, că un lăcaş de închinăciune nu poate arăta ca o cocină, dar ce are asta comun cu modestia şi umilinţa de care trebuie să dea dovadă un cap al bisericii. De acord, mergi la biserică în straie decente, dar acasă, fii ceea ce vrei să fie alţii. Iisus a predicat, a dus în lume cuvântul lui Dumnezeu şi nu a cerut plată. Szi, nu cunosc un preot care să meargă, fără plată, la căpătâiul unui bolnav.
Fă-ţi biserică în inima ta, şi dacă vrei să contribui cu ceva, contribuie la înălţarea unui lăcaş de închinăciune dar nicidecum să contribui la îmbuibarea unuia ce se crede trimisul lui Dumnezeu pentru a mulge cât mai mult.
Aş fi curios să aflu câţi au auzit de Popa Tanda şi câţi ar fi doritori să-i calce pe urme.
Mai mult chiar, universul ne este prezentat ca o imensă închisoare de unde nu poţi evada pe nicăieri şi eşti constrâns să respecţi nişte reguli pe care dacă nu-ţi convin trebuie să le respecţi altfel, vei plăti o întreagă veşnicie.
Mai dvrema sau mai târziu, fiecare, în viaţa lui se va întreba: DE CE DOAMNE?

DE CE DOAMNE?