La ce bun

Se spune că Dumnezeu i-a dat omului toate bunătăţile pământului şi ca să-şi bată joc de el i-a lăsat amintirile.
Este adevărat, dar numai dacă ai amintiri, dar dacă nu ai? Doamne ce fericire. Când eşti tânăr eşti gata să nu ai amintiri, să nu vezi nimic din ceea ce se întâmplă în jurul tău, să fii legat la ochi când iubeşti. Dar când nopţile devin nesfârşite, când începi să despici firul în enşpemii de părţi, când începi să revezi evenimente şi să-ţi dai seama de ratările din viaţă, abia atunci încep oftaturile.
Şi atunci, la ce bun să ai amintiri? Aşa, doar de dragul de a-ţi umple orele de neodihnă şi nesomn?
Dacă îţi rumegi amintirile, înseamnă că ai burta plină şi vârsta te menăţine treaz. Un bolnav se gândeşte la durerile lui. Tu, din lipsă de altceva, începi să depeni amintiri şi să numeri ratările.
Nu voi căuta să mă justific. Voi spune aici idei, amintiri şi comentarii, fără să caut a crea aici un tot unitar. Voi expune amintiri, idei, comentarii despre ceea ce îmi vine în minte. Comentatorii, dacă vor fi, să nu-mi caute exactitatea afirmaţiilor şi nici să-mi critice ideile. Creadă fiecare ce vrea. Sfaturi nu dau. Sfaturile nu vor folosi celor deştepţi iar proştii nu le vor înţelege, ei ştiu totul. Aşa că, la ce bun, amintirile?