Tot mereu aud o frază plină de duioşie: conducem în numele şi spre binele poporului. Măi, măi, cât patriotism. De fiecare dată ar trebui să-mi pornească şuvoaie de lacrimi, dar ioc; nu cade pic de lacrimă. Se pare că sunt lipsit de sentimente patriotice. Oare aşa o fi? Păi săvedem cam ce a fort în trecutul nostru. Păi, se pare că de la moartea lui Decebal, nu prea am avut parte de conducători patrioţi. Par egzamplu: când s-a pus problema ca ţările române să fie transformate în paşalâc, imediat patrioţii au pus jalba în proţap şi au dat fuguţa la poartă Şi au explicat măritului sultan că ţările valahe sunt mici şi ar fi prea costisitor să introducă administraţie otomană. Mai apare şi necazul că orice conflict între un turc şi un valah devine o acţiune interetnică care de multe degenerează cam multişor. În schimb oadministraţie valahă ar trimite sublimei porţi acelaşi haraci, absolut gratuit, iar un conflict nu ar mai fi interetnic. Şi uite aşa "patrioţii" ajung să să aducă servicii dezinteresate, sublimei porţi iar plângerile locale acolo rămâneau. Să nu credeţi că boierii aveau oarece interese pecuniare. În timp ce sublima poartă îşi umplea teşchereaua, patrioţii români îi luau pe valahi şi îi afumau cu ardei iute pentru a-i face să înţeleagă iubirea de neam şi să plătească haraciul la timp. Noi am fost liberi, şi la acea dată aveam două şcoli una la Iaşi şi alta la Bucureşti. În schimb sârbii erau paşalâc, dar la acea dată la Belgrad erau peste două sute de colegii şi facultăţi. Hai să facem un arc peste timp. La orizont apare marele prieten conu Mişu care scapă ţara de friţi şi ne împinge spre construcţia socialismului. În această perioadă, printre altele se construiesc cam 1300 de întreprinderi precum şi: Combinatul siderurgic de la Hunedoara, de la Reşiţa, de la Galaţi şi altele. S-a mai construit canalul, Paroşeni, Cernavodă. Eram pe locul trei în lume la flota de pescuit, pe locul unu în lume în utilaj petrolier, exportam uzine, tractoare, camioane, şi mă rog multe alte nimicuri. Şi astfel veni fericitaul an 1989. Marele specialist Petre Roman care afirmă că industria română nu este decât un morman de fiare vechi, deci, mână liberă spre topire. Eram o forţă economică de temut în Europa, azi nu suntem decât nişte cufuriţi la care europa se uită cu scârbă. Avem marele talent de a distruge tot ce agonisim în40-50 de ani, de a arunca peste hotare inteligenţa română iar forţa braţelor instruite, merge este hotare pentru o mână de mălai. Am avut şi avem valori umane pe cale de dispariţie. Dragoste de neam? De la cine or învăţa-o urmaşii noştri? De la cei care au organizat asasinarea lui Eminescu? De la cei care l-au asasinat pe Iuliu Maniu? De la cei care au găsit suficiente motive să liptăm alături de sovietici pentru ca apoi să fim trataţi ca ţară învinsă? Se poate asemui Regele cu Decebal? Decebal a preferat să se sinucidă decât să suporte ruşinea unui prizonierat. Se pare că în schimbul tratatului cu Stalin, şi azi conul Mişu primeşte o pensioară. (ofi aşa? or n-o fi? lumea vorbeşte.) Ar mai fi multe de spus, dar cine să le audă, cine să le citească? Cine să le umple inima de mândrie când meseria de dascăl a ajuns paria? Rămân la ceea ce am mai spus: se doreşte o românie fără români de neam, se doreşte doar mâna de lucru pe care românul o poate da. În numele şi spre binele poporului? CEA MAI SFUNTATĂ MINCIUNĂ. Măcar de a recunoaşte că se liptă pentru ciolan şi de a se trudi ca vita de povară să fie sănătoasă, puternic şi vrednică de a trage în jug fără a cădea pe brazdă.