De multe ori m-am străduit să înţeleg lentoarea autorităţilor în a rezolva problemele care duc la menţinerea unui înalt grad de infracţionalitate. Afişarea unui real interes pentru binele celor mulţi mi se părea de bun augur şi totuşi nu înţelegeam lipsa de rezultate. Asta până când o scânteie de glumă m-a făcut să văd lucrurile într-o cu totul altă lumină, aşa că am început o analiză imparţială, obiectivă.
Pentru început am căutat să înţeleg, să descopăr care sunt victimele infractorilor. Păi, pe cine să-i fure, pe cei care au ceva ce prezintă interes pentru hoţi. Ca să nu fie călcaţi de hoţi, cei bogaţi îşi angajează o firmă care să le păzească gospodăria. Şi cei angajaţi sunt destul de mulţi. Apoi, se construiesc garduri împrejmuitoare. Câţi îşi câştigă pâinea producând materialele din care se fac gardurile, să încercăm să-i enumerăm, aşa în mare: minerii care scot minereul, minerii care scot cărbunele, cocsarii, furnaliştii, oţelarii, laminatorii, transportatorii, comercianţii, şi nu în ultimul rând meseriaşii care fac gardurile, şi aştia mai consumă electrozi, au aparate de sudură, polizoare, vopseluri, betoane, cei care fac balamale, cei care fabrică broaşte. Apoi, electrica. Numai pâmă aici, trebuie să recunoaştem câţi sunt de mulţi acei care primesc de lucru datorită hoţilor. Apoi, ţin-te bine: camere de supraveghere, câini de pază. Camerele trebuiesc fabricate; altă armată de muncitori, cercetători, ingineri, comercianţi, transportatori. Camerele trebuiesc instalate, altă armată de meseriaşi. Apoi, instalaţiile de alarmă, broaşte speciale pentru case, seifuri, sisteme de protecţie a autoturismelor. Încercaţi o enumerare, fie şi numai sumară şi ve-ţi observa binefacerile pe care ni le aduc hoţii. Apoi, mai sunt poliţiştii, avocaţii, procurorii, judecătorii, sistemul de penitenciare. Ce s-ar face toate aceste cadre dacă peste tot ar fi ca în Apuseni unde mătura rezemată de uşă este singurul lacăt. Dispariţia hoţilor nu ar scoate în şomaj o imensă mulţime de meseriaşi?
Apoi, ar mai fi şi riscul pe care şi-l asumă hoţii. Pe de o parte, pot fi prinşi de proprietari şi cotonogiţi înainte de a veni poliţiştii, care la rândul ei, de cele mai multe ori, îi ia şi ei la refec. Poliţiştii nu îi bat pe hoţi pentru că fură, ci fiindcă au fost atât de proşti încât s-au lăsat prinşi şi domnii poliţişti au fost deranjaţi. Bieţii hoţi. În plus, având un înalt grad de infracţionalitate guvernul poate justifica existenţa unui mare aparat de represiune. Acest aparat de represiune are nevoie de material didactic. Pe pielea cui să se antreneze? Bine înţeles, pe pielea infractorilor. Şi uite aşa, infractorii mai au şi riscul asumat de a deveni material didactic, gratuit, pentru antrenamentul forţelor de ordine. Şi, dacă uneori pălmaşii ies în stradă nemulţumiţi de mizeria în care trăiesc ghiciţi pe cine scoate guvernul să facă ordine? Forţele de ordine sunt suficient de bine antrenate pentru misiunea de a face ordine. Unde mai pui că materialul didactic este gratuit, nu cere compensaţii, nu face greve, nu cere spitalizare gratuită, nu cere ajutor de şomaj, nu iese în stradă să demonstreze.
De aceea propun ca anumite categorii de infractori care nu fac victime omeneşti, să fie medaliaţi, să fie angajaţi în poliţie, amintiţi-vă de Vidoq, iar dacă reuşesc să facă un anumit număr de infracţiuni, la vârsta bătrâneţii să primească medalia de merit şi o pensie îndestulătoare.
Time Management
Acum 13 ani