Demnitate

DESPRE DEMNITATE.

De ce ne merge aşa cum ne merge? Ne întrebăm de foarte multe ori. Viaţa este plină de contradicţii şi nu prea poţi să găseşti răspunsuri. Ori cum a întoarce-o tot cu nedumeriri de alegi. Stai şi te miri că cei care deţin puterea nu au ruşine faţă de oameni şi nici frică de Dumnezeu. Oare chiar aşa să fie? Sau, poate acest mod de exprimare aparţine, în exclusivitate, celor care nu s-au realizat
S-o luăm pâca-pâca. În lupta pentru existenţă, fiecare fiinţă luptă cu armele din dotare şi, se pare că supravieţuiesc doar cei care înving. În biblie se spune că acei care conduc popoarele sunt trimişii lui Dumnezeu şi ca atare trebuiesc respectaţi. Ei bine. Cum se împacă cele două noţiuni? Pe de o parte va trebui să lupţi pentru a învige ar pe de altă parte să fi cap plecat. În lupta pentru existenţă lupţi cu armele din dotare care nu sunt nici drepte nici nedrepte, nici cunstite, nici parşive, sunt arme şi atât. Armele sunt numite nedrepte şi necinstite de către cei învinşi, iar pentru învingători cauzele sunt drepte, armele umane, metodele cinstite.
Când încvingătorii ajung la ciolan, întotdeauna cei din opoziţie au fost nişte dictatori, criminali şi aşa ma departe. Nu mai departe, au venit comuniştii, au fost nişte salvatori, nişte îngeri iar vechii conducători, din trecutul apropiat, au fost nişte exploatatori cruzi, duşmani ai poporului. Au trecut comuniştii. Pentru cei de azi, comuniştii au fost nişte criminali, nişte bandiţi care au distrus poporul, dar ce etichetă vor primi cei de azi când nu vor mai fi?
Sau, mai pe aproape. Sub ochii noştri se întâmplă nişte metamorfeze incredibile. Politicienii din opoziţie, întotdeauna au oamenii cei mai capabili, mari specialişti, gata să se sacrifice pentru binele poporului, pentru binele celor mulţi. Iar cei de la putere sunt nişte incapabilili, nişte cretini. După alegeri, opoziţia de dinainte, ajunsă la ciolan, brusc îşi pierde competenţa, specialiştii se evaporează şi noii guvernanţi, pentru opoziţie, devin nişte incompetenţi, nişte imbecili.
Nu am auzit ca un politician, candidat, să facă o afirmaţie, cam în genul: „este adevărat că guvernanţii de azi s-au străduit să facă ceva, uneori au reşit alte ori nu. Noi vă promitem că ne vom strădui să facem mai mult şi mai bine. Am învăţat din greşelile lor şi ne vom strădui să nu le repetăm. Avem şi noi specialiştii noştri, despre care putem afirma că sunt mult mai buni decât ai lor.”
Toţi marii sportivi recunosc faptul că luptă cu adversari de calitate. Ar fi sub demnitatea lor să afirme că se luptă cu morile de vânt şi cu nişte ciumeţi care habar nu au de ceea ce fac. Refuz să cred că steaua şi-ar face un act de onoare în a se lupta cu echipa FC Cucuieţii din Deal.
Dar politicienii noştri se luptă cu imbecili, cretini, hoţi şi haimanale, şi totuşi cred că este o onoare. Când te lupţi cu un om de onoare, eşti şi tu un om de onoare. Nici un nobil nu s-ar fi lăsat provocat de către o puşlama, la colţul străzii. Dar, când îţi faci un act de onoare în a afirma că te lupţi cu nişte incapabili, tu ce calitate ai?
Vechile familii regale, considerau un act de less-majestate, o crimă, în a dzvălui, metehne, chiar şi reale.
Politicienii de azi, atunci când nu ajung la ciolan, denigrează pe ceilalţi, îi împroaşcă cu noroi ca pe nişte otrepe. Dar ei uită că o femeie care-şi ridică poalele în cap, chiar călugăriţă fiind, tot curvă se pare că este. Poţi crede, oare, a fi onest un om care nu recunoaşte calităţile inamicului? Ce onoare poate avea un om care descriindu-l pe adversarul său, foloseşte cuvinte dntre cele mai triviale?
Personal, nu pun nici un preţ pe omul care nu are capacitatea de a recunoaşte calităţile duşmanului său, ori că i s-a făcut o mare nedreptate. A recunoaşte valoarea duşmanului tău nu te înjoseşte cu nimic. Din contră, ţie ţi se va recunoaşte calitatea de om drept şi luptător onest.