Mihai Viteazu

Despre demnitate.

Ne afişăm adesea cu faptele de vitejie ale lui Mihai Vodă Vizeazul. Nu pun la îndoială minunile de vitejie ale acestui nefericit domnitor. Nu le neg, dar asta nu cred că mă împiedică să am unele nedumeriri.
Să amintim unele etape ale vieţii sale. A cumpărat steagul de domnie de la turci. Mă rog, aşa erau vremurile pe atunci. Apoi, posesorul steagului de domnie, devine nărăvaş şi-i trage o snopeală preamăritului Sinan, la Călugăreni, după care fuge de-i sfârâie călcâiele. Nu prea înţeleg acest episod din viaţa sa. Ori l-a bătut pe turc de-i pârâiau doasele, ori situaţia era cam confuză şi conu Mişu a considerat că este mai confortabil să dea dosul.
După mai multe bătălii, turcii îi oferă, lui Mihai, steag de domnie pe viaţă, dar conu Mişu consideră că este mai bonton să se dea cu papa de la Roma, care-i trimite vorbe de încurajare şi laude, în schimb nu-i trimite nici o piţulă pentru a sprijini înarmarea, ba mai mult se mai dă şi cu domnia-sa herr Rudolf.
Mai târziu, Vodă Viteazul, face marea unire, după care, din nou o ia peste cur.
Căzut de pe tron, conu Mişu, binevoieşte să meargă la Praga pentru ca cei de acolo să se milostivească a-i da şi lui un os de ros. Apoi, cade la Gorăslău.
În umila mea nepricepere, caut nişte răspunsuri. Mihai Viteazu, a fost un erou, creator de istorie, sau un pion în mâna celor care l-au finanţat şi, care apoi, au considerat
că domnia sa a devenit cam independent şi au considerat necesar să-i frângă cerbicia, ori domnia sa a fost atât de doritor de a se da mare, încât nu a înţeles că de fapt este doar o marionetă la capătul sforilor pe care alţii le trăgeau, şi ca atare s-a dorit creator de istorie, dar a luat-o pe căi greşite. Cum poţi oare să refuzi o domnie pe viaţă şi promisiuni de pace şi să te arunci în braţele celor care te-au numit mămăligă-vodă şi te-au considerat a nu fi demn să stai cu ei la masă.
Nu sunt istoric, da în mintea mea cea simplă, nu am reuşit să-l înţeleg pe acest om. El şi mulţi alţii ca el, ne-au ţinut pe aceste meleaguri. Dar cum se face că avem atâţia eroi în istorie şi nici un „domn” demn, azi?
Să fiu bine înţeles, am tot respectul pentru istorie dar abslut deloc pentru istorici. Domniile lor o întorc după cum bate vântul şi după cum le dictează proprietarul mâinii pe care o ling. Mă rog, asta este treaba lor, dar măcar de ar ţese o pânză, a istoriei, fără găuri prin care poate trece o cioară în zbor.
După câte mă dau cu presupusu’, se pare că de la domnia sa Decebal încoace, nu prea am tras noi sforile. Se pare că mai mult am jucat după cum au cântat alţii, şi prostimea a plătit sforile trase.
Avem şi noi câţiva ctitori de istorie şi istoricii noştri ni-i prezintă prin fragmente de nu mai ştie omul ce să aleagă. Ba mai mult, se pare, că au început să-i treacă în anonimat punând în locul marilor domnitori şi oameni de stat, nişte lichele lipsite de valoare şi patriotism.
Zadarnic vor hainii să ne treacă la index. De mii de ani, „priatenii” se străduiesc să ne distrugă fiinţa, dar dela apuloni încoace, truda lor a fost zadarnică.