Prăbuşirea

Prăbuşirea în anonimat.
Tot de se dezbate aici este doar o simplă flecăreală pe marginea efectelor, fără să atingem cu adevărat sursa răului, rădăcinile lui, izvorul acelui generator de sărăcie şi nemulţumiri. Asta o simt pe propria-mi piele de când am făcut un împrumut la bancă pentru a-mi face reparaţii la casă. Practic, dintr-un împrumut de 170 de milioane lei, nu m-am ales cu mai nimic şi totuşi reparaţiile nu le-am terminat. Da, dar la final totalul ratelor depuse la bancă se va dubla în 4 ani. Singurul beneficiu este acela că o parte din bani i-am învestit în scule, care la rândul lor îmi aduc oarece venituri. Dacă nu aş avea acel venit modest, practic aş fi făcut foamea. Ca pe o concluzie raportată la acest fapt este că aş fi putut rezolva problema reparaţiilor la jumătate preţ dacă în loc să depun rate la bancă aş fi cumpărat materiale, puţin câte puţin, pe măsură ce le introduceam în manoperă, asta deoarece, practic eu îmi fac toate lucrările. Dar în loc să muncesc numai pentru mine, mai slugăresc şi pe la alţii pentru a mă feri de foame. Pot afirma că în situaţia de acum, nimic nu poate fi mai dezastruos decât un împrumut la bancă.
Abia acum mi-am amintit de faptul că în RF Germania, în anii 60, încă mai erau raţionalizate dulciurile şi băuturile. Tot în acea perioadă nemţii veneau la Timişoara şi îşi umpleau portbagajele turismelor, cu salam de Sibiu. Iar mai târziu, acelaşi lucru îl făceau şi sârbii. Dar în tot acelaşi timp nemernicii urlau la postul de radio Europa Liberă, că în România se moare de foame. Acolo slugăreau cei prea bine cunoscuţi care se flutură pe la noi şi ne dau sfaturi despre cum se construieşte o democraţie. Dumnezeule mare, cum de nu-i trăzneşti? Ar trebui închişi pe viaţă fie şi numai pentru îndemnurile lor la luptă împotriva sovieticilor. Ei ştiau că eram vânduţi şi totuşi nu oboseau să îndemne: mâine vom da mâna cu americanii. Iisuse, şi câţi au murit în munţi, în puşcării şi la canal pentru că au avut naivitatea de a crede minciunile aruncate în eter de acei trădători de neam, acei care pentru câţiva galbeni au împins, practic, la sinucidere pe acei cu adevărat parioţi. Aceste gunoaie mai au curajul să dea sfaturi pe posturile noastre de TV şi Radio. Măcar de ar tăcea din gură şi nu ne-ar mai da lecţii de democraţie.
Voi face o analogie care nu mi se pare forţată. Parlamentarii votează legi în ultima zi de mandat. Aceste legi devin o adevărată povară pentru cei care vor veni. Apare o criză şi necesitatea unui împrumut. Cine se va bucura de acest împrumut? Prezenţii de la manşă. Ei ştiu că la viitoarele alegeri şansele lor sunt nule, dar ei cu osul, următorii cu ponosul. Da, dar au şi ei criza lor, motive de un nou împrumut, şi uite aşa se învârte roata; iar noi ca neam ne vom prăbuşi în anonimat. Indiferent de naţionalitate patronii sunt aceeaşi: muncă ieftină, profituri maxime. Banii nu au naţionalitate, nici patronii, nici foamea. Singura grijă a patronului este aceea ca la un profit naxim, flămânzii să nu devină o forţă periculoasă. Totuşi, când sunt depăşiţi de probleme, trec la naţionalism, şovinism şi în felul acesta pregătesc terenul pentru dezmembrare. Încă mai ne este vie în minte Yugoslavia, unde sub pretextul democraţiei a făcută ferfeniţă o ţară prosperă. Ce progres poate să asigure o ţară cât unghia când venitul pe un an abia dacă acoperă necesarul pentru a cumpăra un avion? Abia acum urmează marea fericire, disoluţia propriei naţiuni şi căderea în anonimat. Peste ani, nimeni nu-şi va mai aminti că a existat un popor cu numele de xxx. Cărţile de istorie? Vax albina. Deja au început să ne scoată din istorie. Singura noastră speranţă să fie ca prfitorii să nu depăşească limita şi totul să se termine într-o baie de sânge. Oricum, teatrul de război va fi în Europa într-o zonă care să afecteze cât mai puţin interesele marilor magnaţi. Restul nu contează doar în calitate de cane de tun care prin moartea sa să nu polueze zonele de interes. Indiferent cine moare în luptă, este un singur câştigător: BANUL.