Solidaritate

SOLIDAITATE.
Am citit cartea lui Kipling, Cartea junglei, cândva demult. Şi răzleţ mi-a venit în gând, cu ce este mai civilizată, mai bună societatea noastră? Şi astfel am ajuns la Pietrele împăcării. În jungla lui Kipling fiecare trăia îm felul lui şi după cum l-a lăsat Prea Înaltul, ierbivorele cu ierburile lor. Se mai luptau între ele pentru un smoc de de iarbă, pentru o femelă mai cu vino încoa, sau o atenţie sporită pentru ca nu cumva un doritor să vină să le ia pielea. Dincolo, carnivorele căutau să-şi mai umple maţul cu ceva delicateţuri. Se plimbau, ocheau, alegeau. Erau şi ele conştiente de faptul că posesorul pielii nu putea fi convins să facă asemenea sacrificii încât să lase pielea pe colţii domnului tigru sau ale altor fiinţe asemănătoare lor. În general, mai un smoc de iarbă mai un os de ros, permitea desfăşurarea unei vieţi, dacă nu de huzur măcar de un trai lejer.
Dar ceva a venit să le strice dulcea tihnă; o secetă cumplită, parcă a luat cu mâna toate resursele de hrană şi indiferent de neam toate aveau buricul prea aproape de spinare ca să le fie convenabil. Necazul era că apa parcă intrase în pămâmt sau se duse în ceruri.Nici roua nu era sufcientă pentru a stâmpăra setea ce chinuia toate vietăţile. Râul a scăzut aproape de tot şi aşa apele au scos la soare nişte stânci. Cei bătrâni îi spuneau Stâncile Împăcării. În astfel de situaţii veneau la apă toate animalele. Căprioara bea apă lângă tigru, fără mici o teamă. Maimuţa nu se ferea de bivol iar şarpele era prea sleit pentru a mai merge la vânat. Când apăreau stâncile împăcării era un sacrilegiu să se mai facă vânătoare. Venise marea minune care împăcase toate neamurile. Ploile, care după o vreme au început să pice, a readus viaţa la ceea ce ştia toată lumea, starea de vânători şi vânaţi.
Prin analogie, cred că apar stâncile împăcării. Dacă cei bogaţi nu dau salarii, vor fi mişcări, fabricile nu produc, comercianţii nu au ce vinde, bogăţiile se duc precum făina din traista orbilor, uşor şi pe nesimţite. După postările de pe blog, chiar şi opozanţii par speriaţi şi mai că încet încet înclină spre a-l vota pe Băsescu.
Em acum o secetă cumplită care bântuie în toată lumea. Acea secetă cumplită ve descoperi stâncile împăcării „alegerile”, cred că este tmpul să aplicăm legea împăcării. O fi Băsescu dracul gol, cred că toată lumea ar trebui să se împace cu el dracul până trecem puntea, să-l sprinine pe Băsescu, să-l oblige să facă să revină ploile care la rândul lor vor readuce acea viaţă lejeră dar şi plină de lupte pentru ciolan.