Semnificativ ori nesemnificativ.
Semnificativ ori nesemnificativ depinde pe ce scaun stai. Ceea ce poate fi vital pentru unii, pentru alţii poate fi nesemnificativ. Pentru unul care are un venit lunar de 5000 roni, 10 roni este o sumă nesemnificativă dar pentru cel care nu are ce mânca, 10 roni însemnează două mese, ceea ce este vital. Bicicleta mea, pentru unul cu un BMW este nesemnificativ, pentru mine bicicleta cu care merg la servici este vitală, deoarece dacă nu merg la service rămân fără pâine.
Sau, cum ar fi tragedia celor trei prune. Undeva, la marginea unui oraş, un cetăţean a fost ucis deoarece a fost prins în timp ce fura prune. La autopsie s-a constatat că mâncase trei prune. S-a făcut mult tapaj că omul a fost ucis pentru trei prune. Eroare, nu a fost ucis pentru trei prune ci pentru că a încălcat proprietatea cuiva. A furat trei prune, nesemnificativ pentru unii. Dar dacă fiecare trecător pe sub prun, la 100 de trecători, prunul era cules, ceea ce era semnificativ pentru proprietar.
Dacă mergi pe lângă prunii unui proprietar care are 100 de pruni şi ceri 3 prune îţi va spune să iei o traistă. O traistă de prune era nesemnificativ pentru proprietar deoarece era un trecător la 2 sau 3 săptămâni.
Dacă poliţia prinde un făptaş care a rupt o floare în parc şi îl amendează cu 100 roni, lumea va sări cu gura că de ce să plătească 100 roni pentru o floare, care este ceva nesemnificativ. Dar dacă fiecare trecător ar rupe câte o floare, parcul nu ar mai avea flori ceea ce devine foarte semnificativ.
Aşa şi cu domnul Patriciu, semnificativ sau nu petrolul şi gazele nu prezintă interes. Este semnificativ faptul că o parte din teritoriul românesc a fost înstrăinat. Semnificativ sau nu, cineva a încălcat dreptul de proprietate a statului roman ceea ce este foarte semnificativ. Ori a trăda interesele unei ţări este un act de înaltă trădare şi pentru asta, în timp de pace pedeapsa este închisoare pe viaţă iar în timp de război pedeapsa se reduce la un glonte, ceea ce a fost nesemnificativ pentru trădător, un glonte devine foarte semnificativ atunci când îl primeşte în cap. Ceea ce spune domnul Patriciu că ar fi nesemnificativ pentru domnia sa, în codul penal se numeşte înaltă trădare şi se pedepseşte ca atare, ceea ce devine foarte semnificativ pentru domnia sa dacă va fi găsit vinovat.
Demn sau, Patriciu şi ai lui trebuiesc cercetaţi temeinic, fără părtinire sau chichiţe avocăţeşti, E nevinovat? Poate. Atunci să se afle cine a trădat.
Time Management
Acum 14 ani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu