solidaritate?

CINEVA
Cineva nu înţelege de ce, cu toate că sunt atâtea nevoi, lumea nu iese la luptă. Explicaţia poate fi dată pe două căi, sau două motive. S-o luăm pâca-pâca.
Un motiv ar fi acela, că în capitalism vorbim în neştire despre unitate, despre solidaritate, în schimb ne urâm unii pe alţii şi ne încontrăm la nesfârşit. Fiecare doreşte, dacă nu un ciolan măcar un oscior de ros. Nu suntem solidari pentru că nu ne-a ajuns cuţitul la os. Încă mai suntem sub deviza lui “de ce ăla să aibe şi eu nu?”. În mintea multora dintre noi nu încape idea că acel cineva are ce are fiindcă a muncit; sunt prea mulţi îmbogăţiţi prin jaf şi minciună, pentru ca cineva să mai creadă că un trai decent se poate obţine şi printr-o muncă cinstită.
Acest mod de a gândi nu este specific românilor, este specific oricărei fiinţe vii, plantă sau animal, de la virus la elefant. Toate fiinţele luptă, într-un fel sau altul, pentru perpetuarea speciei. Fiinţele devin solidare doar în faţa unui pericol iminent. Priviţi la vecinul cu care a-ţi avut probleme o viaţă întreagă, când îţi arde casa, să-l vezi cum sare să te ajute; nu pentru îi este milă de tine, ci pentru că gospodăria lui este în pericol.
Din punctual meu de vedere, pălmaşii nu sunt destul de flămânzi pentru a se revolta şi asta pentru că guvernanţii sunt solidari, sunt uniţi în a aplica orice metodă în scopul ca flămânzii să nu devină o forţă distructivă. Cel mai periculos este omul care nu mai are nimic de pierdut, cât despre viaţă, o dă bucuros doar pentru a se răzbuna.
În acest sens am să vă spun o anecdotă. Se spune că un patron îl întreabă pe maistru de ce fac angajaţii gălăgie. Păi, spun că salariile sunt prea mici. Mai taie, zice patronul. În ateliere, gălăgie mai mare. Mai taie, zice patronul. Şi astfel trece un timp. Ce se întâmplă de este atâta linişte? Oamenii nu mai fac gălăgie, doar şuşotesc, spune maistrul. Acum putem da de dracu, măreşte-le salariile.
În zilele de azi, ne simţim oarecum bine, unii mai înjură pe Băsescu de parcă el ar putea face un mare nu ştiu ce, îi înjură pe miniştri de parcă pe ei i-ar durea în cot de nevoile neamului, îi înjură pe parlamentari de parcă ei ar fi buricul pământului şi nu mai pot dormi în timpul şedinţelor.
Vă văitaţi de corupţie. Măi fraţilor corupţie a fost şi în Germania, în timpul lui Hitler; corupţie a fost şi în URSS în timpul lui Stalin, când şi pentru o privire se putea ajunge în Siberia şi aveţi pretenţia ca acum şi aici Băsescu să decapiteze corupţia. Un vis atât de îndepărtat încât nici urmaşii urmaşilor noştri nu-l vor trăi. Şi când cineva iese din spital pe biletul de ieşire nu scrie sănătos, scrie ameliorat. Lupta noastră pentru mai bine trebuie să fie pentru a mai reduce din necazurile de zi cu zi. Singura mângâiere este că nu se supără nimeni dacă îl înjuri pe preşedinte, pe miniştri şi pe cine o mai fi. Eşti liber să spui ce vrei, singurul censor este propria conştiinţă. Să devenim mai civilizaţi este pentru ca noi să devenim nişte consumatori din ce în ce mai rafinaţi pentru produse din ce în ce mai sofisticate. Singurul om fericit este acela care îşi cunoaşte limitele şi le acceptă. Se străduieşte pentru mai bine, dar nu luptă, nu face valuri. Cât de firav este firul de rădăcină a bradului, dar în timp şi cu insistenţă, sparge stânca ce se crede de neînvins. Nu ne trebuie tunuri nici dinamită, ne trebuie consens şi să facem continuu o presiune constantă la nesfârşit, pentru ca politicienii să simtă un zid de care se lovesc dar zidul nu se mişcă altfel decât spre progress.