Cum am fost până în 89? Nadia Comăneci a deschis nota 10, pentru prima dată în istoria gimnasticii. Ducadam aducea din Spania cupa. Chiar şi Juan Carlos a fost mirat de talentul românilor la fotbal. Românii luau toate premiile la corurile de copii la concursul din Italia. La Geneva, la concursul de inventică rădeam 80 la sută din medalii. Pe japonezi îi băteam acasă în informatică. Eram pe locul unu în lume în utilaj petrolier, eram pe locul 3 în lume în pescadoare. Am construit Canalul, am construit Transfăgărăşanul, am construit metroul, am construit combinate chimice în Iraq, în Iran. Tractoarele de la Braşov se vindeau în Turcia, în Egipt şi în multe alte părţi. Am construit hidrocentralele de la Porţile de Fier, de la Motru, de la Bicaz. Am construit combinatele siderurgice de la Reşiţa, Hunedoara, Galaţi, Călăraşi şi mai câte altele.
Ceauşescu vorbea fluent şapte limbi, se plimba prin Londra cu trăsura însoţit de regina Angliei, am fost vizitaţi de preşedinţi ai USA şi din alte părţi. Am plătit datoriile de 13 miliarde de dolari şi ne-au mai rămas 3 miliarde plus redevenţele pentru combinatele petrochimice. Peste tot arboram cu mândrie steagul tricolor.
Ce ne-a adus revoluţia? Dreptul de a merge să slugărim Europa. Acea Europă care nu suporta faptul că am început să acordăm împrumuturi în condiţii mai avantajoase decât FMI şi BM. Nu puteau suporta că în loc să cumpărăm de la ei, cumpărau ei de la noi. Până îm anii 60, nemţii veneau în România şi cumpărau mezeluri cu nemiluita. În Alimentare erau munţi de ciocolată, laptele era la colţul străzii, la măcelării carnea era pe alese.
Ce merite are acea Europă care a măcelărit milioane de băştinaşi şi le furau aurul şi alte bogăţii. Spania din America de Sud, Portugalia din Africa, Franţa din Africa şi Vietnam, Anglia din India, Canada, Noua Zeelandă şi Australia, şi din alte părţi. Belgia din Congo, Germania din America, Italia din Africa. În timp ce ei îşi clădeau economia şi civilizaţia noi eram zidul de care se zdrobeau popoarele migratoare; din răsărit tătarii şi mongolii, din nord polonezii, din sud turcii.
În timpul comunismului posturile europene îndemnau partizanii să lupte că vor veni americanii şi ne vor elibera, şi aşa au murit sute de oameni, timp de 8 ani, până când au fost învinşi în 1956. Acele puteri pe care voi le lăudaţi, acele puteri ne-au dat pe mâna lui Stalin, au permis ca Armata Roşie să rămână în ţară. În schimb blamaţi memoria lui Dej care a plătit cu viaţa curajul de a impune sovieticilor să-şi retragă armata.
Starea de azi se datorează acelor ţări mult lăudate care ne-a transformat din furnizori în consumatori. Azi avem peste 70 de miliarde datorii şi ne încurajează să împrumutăm în contionuare. Fac tot ce pot să ne ia bogăţile naturale, să devenim chiriaşi în proproia ţară. Dacă nu ar fi aşa, de unde ar avea politicienii bani pentru campanii electorale? Încurajează CEDO să dea soluţii care să ne sărăcească.
Ca să vezi ce fac ţările democratice vizionează filmul Zeitgeist.
Nu aveţi pic de discernământ şi v-aţi vândut conştiinţa pe un blid de linte. Mulţi dintre cei plecaţi ne fac de ruşine. Voi nu sunteţi solidari. Dacă nu vreţi să faceţi în aşa fel încât să fiţi mândri de neam, măcar tăceţi din gură şi lăsaţ-ne cu necazurile noastre. În timp ce politicienii voştri încurajează corupţia de la noi pentru a deveni şi noi sclavii lor, iar România o enclavă a sărăciei în UE, noi ne plângem unii pe umerii altora. Suntem un popor bătut de soartă, dar al dracului de vivace. De 2000 de ani vor să ne distrugă, dar nu au reuşit şi nici nu vor reuşi. Mulţi, dintre voi, crescuţi şi şcoliţi în timpul lui Ceauşescu, când aţi mers acolo aţi demonstrat ce meseriaşi destoinici sunteţi, cât de pricepuţi. Nu sunt de partea nimănui, sunt de partea neamului meu şi a pământului unde m-am născut. Asta, ştiu că şi pe voi vă arde la inimă şi într-o bună zi, dacă nu veniţi acasă, totuşi uneori veţi vărsa lacrimi de dor.
Time Management
Acum 14 ani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu