Despre secu si PCR

Marea lălăilă şi ce cred eu.
Am încercat să-mi explic de ce atâta înverşunare împotriva fotei securităţi şi a comuniştilor, şi am ajuns la concluzia că toată această lălăială este pentru a ne deturna aenţia de la adevăr. Adevărul care ne doare este jaful care se produce de 20 de ani încoace şi nici un mare criminal economic, nu a fost condamnat pentru subminarea economiei naţionale. Nu faptul că Monica Macovei a colaborat într-un fel sau altul cu securitatea e important, ci faptul că Patriciu sprijină acţiunile care duc Româmia spre autodistrugere, de râpă. Dar noi discutăm despre comunişti, îi vrem morţi, dar tăcem mâlc la fapte mult mai concrete, distrugerea economiei naţionale, înfometarea poporului, dispersarea geniilor. Când apare un politician doritor să facă treabă, în loc să-l sprijinim, sărim pe el pentru că aşa ne îndeamnă ziarele şi posturile radio şi TV aservite mafiei.
Că nu este şi nu a fost tocmai aşa cum spun lătrăii interesaţi, voi încerca să dau nişte exemple cât se poate de concrete.
Să încep cu securitatea. Oamenii de la securitate, erau împărţiţi în două categorii. Serviciile locale care se ocupau de partea economică. Atunci ca şi acum, erau oameni care voluntar sau involuntar, aduceau deservicii economiei naţionale. Modul de operare era divers. Unii descurajau prin fel şi fel de opinii. Ba că mistrul nu dă categorii de salarizare ca şi cum ar da de la el, ba că nu se ţine cont de condiţiile de muncă, ba că inginerul este prost. În asemenea situaţii, apăreau proiecte de slabă calitate, de cele mai multe ori copiate prost. Producţia, uneori era de proastă calitate deoarece, de foarte multe ori promovările se făceau cu şpagă; nimic nu este nou sub soare. Aptovizionarea se făcea greoi, de cele mai multe ori. Să spună şefii de unităţi din agricultură cum cărau pachetele cu carne de porc pentru a obţine curele pentru combine. Nu era chiar atât de greu cum este acum, de fapt era infinit mai bine. Dar oameni gen Emil Hurezeanu, Neculai Constantin Munteanu şi alţii ca ei, urlau la Europa Liberă, că în România se moare de foame. Ne batjocoreau şi spuneau cât este de dăunător salamul cu soia, şi multe, multe altele. În aceste hăţişuri contrare, cei de la securitate aveau misiunea de a menţine liniştea de care Ceauşescu avea nevoie.
Am să vă dau un caz concret. Undeva, într-un centru de proiectare, un inginer susţinea sus şi tare necesitatea existenţei a mai multor partide. Bineînţeles, securitatea a fost informată. Chemat la SECU să dea cu subsemnatul, şeful a spus: şi eu sunt de acord, dar ce putem face noi doi? Apoi, la locul de muncă s-a convocat o şedinţă de partid. Acolo s-au început nişte atacuri încât aveai impresia că acolo pe loc, vinovatul va fi împuşcat. Şi asta a fost tot, nici măcar în procesul verbal nu s-a menţionat acest subiect.
Este adevărat că au fost şi măgari. În aceeaşi intreprindere, un ofiţer circula cu maşina pe un drum plin de băltoace. Pe marginea drumului era un muncitor care a fost stropit. Nemulţumit l-a înjurat pe şoferul neatent, nu ştia că este vorba de un ofiţer de la securitate. Ofiţerul l-a arestat pe loc, i-a făcut dosar penal şi a fost condamnat la 3 luni închisoare. Când vinovatul a solicitat audienţă la comandant, ofiţerul i-a refuzat audienţa, ba chiar se lăuda cu gestul lui.
Mulţi dintre salariaţii securităţii, îmbătaţi de puterea care o aveau, făceau uneori abuzuti destul de dureroase. Azi nu se repetă aceleaşi măgării în instituţiile statului? De ce să condamnăm la grămadă? Şi atunci ca şi acu în instituţiile statului, şi nu numai, mita şi nesimţirea îşi fac loc pe ici pe colo.
Cât despre activiştii de partid o să vă dau două ecemple. Fostul primsecretar PCR de la Harghita, la revoluţie, localnicii l-au urcat într-un camion, cu bunurile sale. I-au spus: domnule Vasiu, cu dvs. nu avem nimic, mergeţi cu Dumnezeu.
Cînd la Deva, primsecretarul Radu Bălan a fost înlocuit pentru a fi trimis la Timişoara, noul primsecretar a dat naştere la o zicere: a plecat Bălan franzelă şi a venit Ion Cartelă.
Colectivul pe care-l conduceam era destul de restrâns. Cunoşteam pe fiecare dintre ei. Credinţa lor religiosă era respectată. Şi totuşi un oarecare, batjocorea credinţa unui penticostal. Când s-a întâmplat asta în faţa mea, am inerzis categoric gestul de a blama credinţa cuiva. Şt totuşi, imediat după revoluţie, persoana respectivă, pentru a ajunge mai uşor în SUA, a declarat cât de mult a suferit din cauză că l-am persecutat pentru credinţa lui.
Pe scurt. Indiferent de forma de guvernare, peste tot sunt şi oameni buni şi oameni răi, şi creştini adevăraţi şi lichele de toată coma. Când este vorba de oameni, nu trebuie trataţi precum turma dusă la tăiere; trebuie judecat fiecare om şi condamnat sau gratulat pe măsura faptelor sale.