duminică, 28 noiembrie 2010

Demnitate

Americanii iar au luat-o peste cur, oare? După ce au făcut ordine în Vietnam s-au dus în golf şi în Iraq au reuşit impunerea unui parlament care a reuşit marea performanţă de a munci 20 de minute dealungul unui an întreg şi această perioadă de efort a fost folosită pentru aprobarea unei legi care aduce ciolanul cel gros pe masa parlamentului. De data asta performanţa americanilor a fost aceea de a transforma Afganistanul în cel mai mare producător de opiu. Au luat-o peste cur? Poveşti. Ei vin cu democraţia lor, dezorganizează şi distrug un concurent, promovează o politică dfe ştergere de pe hartă a unei entităţi apoi se mută în altă casă. Mută teatrele de război după bunul plac şi sacrifică popoare. Chiar şi americanul de rând este sacrificat pe tabla de şah a celor puternici care au drept Dumnezeu "banul" şi drept ţară "universul". Soldaţii merg în ţări despre care nici nu au auzit pe care nu ştiu nimic, nici măcar unde se află pe hartă; apoi se întorc acasă şi constată că este şomer deoarece fabrica unde a lucrat s-a mutat în ţara învinşilor deoarece acolo braţele de muncă sunt infinit mai ieftine. Aşa că nu americanii au luat-o peste cur şi turma este sacrificată. Asa că tinere domn viitor soldat priveşte în jur şi vezi cum dispare turma din care şi tu faci parte şi este bine să pleci capul iar atunci când îţi vine rândul DU-TE LA TĂIERE.