UN RISC ASUMAT.
La o anumită vârstă, un om constată că acea poziţie pe care o ocupă în societate nu îi corespunde aşteptărilor sale şi atunci hotăreşte să-şi schimbe rostul vieţii. Unii se fac fotbalişti. Aici se pot face averi imense, dacă eşti un talent deosebit. Dar există şi un anume risc. Se poate ca la un meci să ai un accident care pune capăt vieţii tale sportive şi te trimite, într-un cărucior pe viaţă. Conştient sau nu, riscul a fost asumat.
Mulţi tineri merg în Afganistan, sau pe alte meleaguri. Şi aici se pot câştiga bani frumoşi, dar mai există şi riscul de a fi împuşcat mortal, din prima zi. Conştient sau nu, riscul a fost asumat.
Mulţi tineri au plecat peste hotare pentru a munci şi prin muncă cinstită să-şi încropească o gospodărie. Dar, de multe ori, lucrând la negru, un accident le poate anula pentru toată viaţa visurile de a avea cât de cât un alt nivel de trai. Conştient sau nu, riscul a fost asumat.
Trăind într-un regim comunist, mulţi au constatat că nu le convine regimul comunist şi au trecut la proteste. Ei ştiau că vor avea de suferit, ştiau că riscă enorm. Conştient sau nu, riscul a fost asumat. Mulţi au trecut dincolo, în lumea liberă . Şi acolo se puteau realiza sau nu. Conştient sau nu, riscul a fost asumat.
Alţii nu şi-au asumat acel risc şi s-au supus. Conştient sau nu, acel risc nu a fost asumat.
Ce este de adăugat aici?
Nu am nimic de adăugat decât faptul că unii s-au realizat, fie aici fie acolo; alţii nu s-au realizat fie că sunt aici fie că sunt acolo. Dar cel mai dureros este faptul că acei rataţi, de aici sau de aiurea, scuipă pe numele de român. Dar ce poţi să faci? Un om cu mintea întreagă ştie să aleagă.
Un singur lucru nu poate anula străinătatea: dorul de casă, dorul de ai tăi. Am umblat şi eu pe oare unde şi nu m-am adaptat; dar nu am blamat numele acelor ţări şi nici nu am înjosit numele de român. Nu m-am putut realiza acolo şi cu asta basta.
De aceea spun că aici mă simt bine şi spun: DOAMNE BINECUVÂNTEAZĂ ROMÂNIA ŞI PE CEI CARE O IUBESC, şi dacă se poate alungă de pe drumul nostru pe acei care ne fac neamul de ruşine şi ne împiedică să fim ceea ce merităm.
Time Management
Acum 14 ani