ORGOLII

Orgolii.
M-am frământat nopţi la rând. M-am străduit să descopăr umde am greşit, care ar fi elementul care a determinat acea explozie furibundă împotriva mea. Nu am găsit un răspuns care să mă mulţumească. Dde fiecare dată am postat, în cuvinte potrivite şi de bun simţ. Şi totuşi, chiar şi după ce am plecat de pe blogul Băsescu, sunt atacat. De ce? Chiar şi absent supăr pe cineva, altfel nu se explică. O vorbă spune că trăznetul nu cade în văi. Ce poate însemna asta în legptură cu mine? Atacatorul să se fi simţit ofensat că nu i-am adus osanale fără să verific? Cine sunt eu atât de important ca cineva să mă bage în seamă ca manifest într-un domeniu atât de vast cum este arta? Aşa că, printre altele, mi-am amintit de atitudinea celui care l-a asasinat pe preşedintele Lincoln, şi de a celui care l-a asasinat pe Lennon. Mi-am amintit de ultima zi din viaţa lui Esop. Mi-am amintit de arta denigrării. Împroaşcă noroi, un costum stropit cu noroi, oricât l-ai curăţa, undeva, totuşi va rămâne o pată.
De acord, dar în ceea ce mă priveşte, la vârsta mea, nu caut decât liniştea şi un dialog aşezat, cuminţel şi de unde eu, sau altcineva, găsim câte un grăunte de înţelepciune. Şi ce am găsit? Nu am găsit decât o troacă de porci une un cineva îşi arunca toate dejecţiile verbale. Din lipsa unui bagaj de cunoştinţe, foloseşte acele expresii pe care alţii, mici măcar nu le percep, atât sunt de murdare.
Cred, că prin ceea ce am făcut eu, am scos la lumină unele lucruri pe care unii le doresc uitate. Prin dorinţa de a cunoaşte omul, am scos la lumină şi unele orgolii nemăsurate. Pentru atacurile îndreptate împotriva mea mi s-a dat o lecţie de deuitat, şi anume: cât de josnici pot fi unii oameni, cât de murdare sunt atacurile lor. Unii nu se mulţumesc să atace în dialog, ei atacă şi atunci când partenerul de dialog a dispărut. Cred că unii nu ascultă, ei vor tot timpul să aibe în mână microfonul, numai microfonul, iar ceilalţi, numai şi numai difuzorul. Ascultătorii nu au dreptul la cuvânt. Pot vorbi oricât, nu-i ascultă nimeni. Aici nu este un dialog, este un discurs fără sfârşit şi se aşteaptă numai laude şi aplauze.
Poate sunt orgolios în concluziile mele, dar, cred că prind ceea ce am spus, sau nu am spus, am strălucit prin ceva, fie şi numai prin puterea de a nu răspunde cu aceeaşi nonedă.
Cât despre ceea ce se postează în numele diasporei, tot despre un orgoliu este vorba. Am dialogat cu diverse persoane, am şi prieteni şi rude dincolo de hotare. Toate persoanele contactate au condamnat acel mod murdar de a se exprima. Ei sunt acolo unde sunt, unii s-au realizat, alţii nu au avut noroc, dar măcar şi-au păstrat demnitatea de oameni. Ori unde ai merge, în primul rând ceilalţi văd omul, apoi întreabă cine este acesta şi de unde vine. Respectul, bunul simţ, înţelepciunea nu au frontiere, nu au naţionalitate, nu au vârstă; toate locuiesc acolo unde nu se scrie, se simte, ele sunt în inima omului, şi ca atare nu poţi spune dacă este ungur, român, turc sau ţigan, singurul lucru care îl poţi spune, este că cel din faţa ta este om sau neom.
Şi ca să închei aşa cum am promis: DOAMNE BINECUVÂNTEAZĂ ROMÂNIA AŞA CUM ESTE EA, şi dacă se poate alungă-i pe acei care ne împiedică să întrăm în rândul lumii.