Kamikadze.
Categoric sunt împotriva violenţei de limbaj dar mai ales împotriva violenţei fizice. Dar, ce este de făcut atunci când un şarpe îţi cuprinde trupul între inelele lui, că te sufocă; ca poţi să faci atunci când o haită de lupi te înconjoară atentând la viaţa ta, ce poţi să faci când o bandă de huligani te înconjoară şi atentează la viaţa ta? Ce poţi să faci fără violenţă? Să te adresezi poliţiei? Dar poliţia este departe iar pericolul este acum şi aici. Am căutat prin toate legile la care am avut acces şi peste tot am găsit numai drepturi pentru infractori. Elevii au dreptul să-şi bată profesorii, să-i jignească, să-i insulte până în ultimul grad, să-i pună pe treapta cea mai de jos a drojdiei umane. Un hoţ intră peste tine noaptea, ce poţi să faci? Dacă îl reţii este lipsire de libertate, dacă îl agresezi este încălcarea legii. Tu trebuie să justifici de ce l-ai violentat pe hoţ, nu hoţul trebuie să justifice de ce a intrat peste tine în toiul nopţii. Ştie cineva, de acolo de sus, cum trăieşte un ţăran care a muncit la CAP 40 de ani? Şomerii primesc ajutoare de mizerie în timp ce puşcăriaşii primesc alocaţii mult peste cuantumul ajutorului social. Se spune că violenţa naşte violenţă, în sensul că dacă hoţul este violent cu tine, tu nu ai voie să fii violent cu hoţul. Dar, eu pun problema invers. De ce nu se acceptă că hoţul este cel care a provocat violenţa? De ce nu se acceptă ideia că nu se cunoaşte limita violenţei agresorului şi ca atare, eu, persoană inocentă, pentru a mă apăra, trebuie să fac totul ca să înving agresorul? Mergi pe drum şi nu vezi nici un respect faţă de trecător. Nu vezi respect faţă de organele statului. Un poliţist este insultat de către infractor, dar poliţistul trebuie să fie blând. Când poliţia prinde un infractor, după ce a făcut mii de rapoarte, justiţie pune NUP şi îl lasă liber. Şi atunci te miri că uneori poliţia închide ochii sau chiar se lasă coruptă.
Mergi în instanţă şi vezi cum judecătorul dă hotărâri după ureche. Ceri să se judece după lege. Care lege? Mi-am căutat, prin lege, oarece drepturi. După 25 de trimiteri de la o lege la alte, care de care mai stufoasă, am renunţat şi la descoperirea adevărului şi la drepturi; obosisem. Am mers la un avocat, mi-a spus acelaşi lucru: să-mi văd de treabă Legile sunt aşa cum sunt, dar, măcar judecătorul să dea o hotărâre cât de cât în limitele bunului simţ. Dar de unde bun sim? Mergeţi la tribunale şi veţi vedea ceaţa în care se merge prin sălile de judecată.
Însă, cea mai cruntă imbecilitatea este ceea ce a făcut justiţia cu Gigi Becali. Vinovat sau nu, măsura mi se pare, cel puţin neinspirată. Un om, care a ajutat mii de semeni, din propria avere, îl legi şi îl pui după gratii pentru faptul că a prins trei hoţi. Îl bagi la zdup pe inocent în timp ce hoţii unblă liberi. Ce vrea să demonstreze justiţia? Ce va spune străinatatea? Uite mă, să faci bine românilor dacă vrei să intri la zdup. Priviţi cum un om care a construit case pentru sinistraţi, un om care a construit biserici, un om care subvenţionează tratamente medicale, un om care a donat sume imense la Muntele Atos, acest om este pus după gratii pentru că a avut curajul prindă nişte hoţi şi să-i pblige să declare în scris că nu vor mai fura niciodată. Când străinătatea va vedea această inompetenţă va arunca pe obrazul nostru o flegmă cât tot cerul României. Şi cine este vinovat că lumea va vedea un cum un om simpatizat de mii de cetăţeni, este arestat ca un borfaş de rând? Cine va răspunde în faţa neamului de această insultă, de această nemernicie. Nu spun că Becali nu este vinovat, nu spun că nu trebuie să răspundă pentru faptele lui; dar chiar şi ăn timpul comunismului cel mai abject se proceda cu o oarecare discreţie. Nu se făcea atâta tamtan şi publicitate uni abuz atât de evicent.
Consider că în primul rând vinovat este parlamentul că a creat nişte legi în baza cărora s-a născut un sistem bolnav, canceros. Parlamentul care nu-i permite nimănui un control asupra modului în care îşi face treaba şi toacă milioanele scoase prin jefuirea neamului.
De aceea propun să se facă o listă, cu precizarea că indiferent de hotărârea justiţiei, Gigi Becali să candideze la postul de preşedinte a României. Sunt sigur că va fi ales. Să se strângă semnături. Să se impună preşedintelui Băsescu ca persoanele vinovate de această ruşine să fie judecate pentru înaltă trădare şi subminarea autorităţii statului. Ministrul justiţiei să fie pus alături de aceşti criminali pentru care primează interesele de grup.
Aş dori un răspuns decent: ce vor spune ambasadorii români când vor fi întrebaţi cum de rămâne nepedepsită această imensă ruşine.
Time Management
Acum 14 ani