Din vremuri de când mergeam dea buşilea, tot mereu aud despre voinţa poporului, în numele poporului, şi etc. etc. etc. Poţi vorbi în numele poporului când ai ciolanul în mână. Păi, Hitler nu a ajuns la putere în numele poporului? Dar lui Stalin cine i-a dat puterea? Dar, în numele cui vorbea Ceauşescu când construia socialiusmul? Patriotismul? Democraţia? A vorbi în numele poporului? Toate astea la un loc au pavat pământul cu cadavre: războiul din Coreea, al doilea război mondial, Auschwitz, Afganistanul cu 200 de ani de frământări, Irakul de azi. Şi toate astea în numele democraţiei cu puterea primită de la popor. Miliarde de cadavre împuţesc acest glob de tină, şi toate crimele s-au făcut în numele şi spre binele poporului. Şi aici mai aproape, USL, spune că dorinţa poporului este ca Ponta să fie premier. O să fie, asta până când ros ciolanul şi USL nu va mai avea putere să ţină frânele şi atunci opoziţia ajunsă la putere va critica azi ceea ce ieri ridicau în slăvi. Vreau un premier care să garanteze cu averea lui, cu viaţa lui, să garanteze că va aduce prosperitate. Restul nu este decât o imensă băşină cu hoaspe aruncată în ochii turmei pentru ca aceasta să nu simtă duhoarea din gura politicienilor, care mâncând rahat cu lopata adună averi nemăsurate. Afirmaţi că vorbiţi în numele poporului. Nimic mai fals, vorbiţi unei turme care behăie şi se înghesuie în urma berbecului cu talanga. Cei ce conduc turma vorbesc precum prostul: totul acum şi aici, fără a se gândi că va veni ziua când urmaşii lor îi vor blestema pentru moştenirea pe care cei de azi o clădesc.
Time Management
Acum 14 ani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu