duminică, 19 iunie 2011

Circ2

Nu prea le am cu ale politicii dar ca orice votant încerc să mă dumiresc. Cu asta a constituţiei modificate, este sau nu o problemă de interes comun? Sau cum şi asta cu ungurii, ci că se modifică ponderea etnică. Păi ce va face Covasna dacă de mâine se vor muta acolo zece milioane de români? Eu cred că ponderea etnică nu este un bun câştigat ci un rezultat al unui proces natural. Ştie cineva cu câtă sudoare se câştigă o pâine acol? Dacă pământul ar fi la fel de roditor sigur că acolo ponderea etnică ar fi alta, vezi Banatul. Romnii se tem că ungurii pun mâna pe putere deoarece sunt mai tenace şi mai disciplinaţi şi că au o prezenţă maiu bună la vot. Dar cine îi opreşte pe români să fie la fel, sau chiar mai buni? Practic am lucrat cu toate naţiile. Ungurul sau neamţul, dacă nu a putut să mă ajute s-a dat la o parte, în schimb popescu, întotdeauna mi-a pus crosa la patină. Locuiesc într-o comună din Băîrăgan. În orice moment când doresc să exprim o idee, imediat apare replica" ştiu, ştiu, aşa este", asta înainte de a spune o propoziţie. El ştie totul, dar de fapt habar nu are. În altă ordine de idei, sunt duşmani aprigi a oricărei de progres, asta fiind explicată cam aşa: asta nu se face la noi. Nici un conducător vertical nu va primi în mână frânele ţării; iar dacă totuşi va ajunge, va fi asasinat fizic sau politic. Cofetarul care a condus asaltul asupra Bastiliei, după ce şi-a făcut treaba s-a întors la covată. Soţia ministrtului de finanţe din timpul revoluţiei franceze, a fost spălătoreasă şi înainte, şi în timpul revoluiţiei. Am avut şi noi un Cuza, un Ceauşescu, un Antonescu şi mulţi alţii, cine îşi mai aminteşte de ceea ce au făcut ei, care a fost sfârşitul lor? Caracterul politicii românilor este reliefat cel mai bine de faptul real că suntem singurul popor din lume care a construit carul cu două proţapuri. Suntem blestemaţi să fim întotdeauna slugi. Cine îşi schimbă des stăpânul este destinat să moară slugă.Argumente??????

Niciun comentariu: